Drumul Crucii, o tradiție păstrată din 1925, miercuri la Mănăstirea Hodoș-Bodrog (Program)[2019-08-12]de Sorin IonițeMii de credincioși sunt așteptați să participe miercuri la Procesiunea Drumul Crucii, o tradiție înființată în 1925 la cea mai veche mănăstire din țara noastră cu viața monahală neîntreruptă. Tradiția procesiunii Drumului Crucii de la Mănăstirea arădeană Hodoș-Bodrog datează din anul 1925, de pe vremea episcopului Grigore Comșa. Evenimentul are loc anual în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului hramul mănăstirii. Pelerinajul Drumul Crucii se desfășoară pe drumul de la mănăstire spre satul Bodrogul Nou, unde au fost amplasate 14 troițe. În dreptul fiecăreia sunt citite texte evanghelice, rugăciuni, se intonează imne religioase și se rostesc cuvinte de învățătură. Hramul Mănăstirii Hodoș-Bodrog Potrivit informațiilor transmise de Arhiepiscopia Aradului, procesiunea din ajunul hramului așezământului monahal va fi condusă de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Redăm în continuare programul liturgic prilejuit de această sărbătoare: Miercuri, 14 August 2019 Ora 09:00 Acatistul Maicii Domnului, Ceasurile și Sfânta Liturghie Ora 15:00 Slujba Aghesmei Mici Ora 16:00 Vecernia cu Litie și Utrenia oficiază PS Emilian Crișanul Ora 19:30 Procesiunea ,,Drumul Crucii oficiază PS Emilian Crișanul Ora 22:00 Taina Sfântului Maslu Ora 23:30 Prohodul Maicii Domnului Joi, 15 August 2019 Ora 02:00 Sfânta Liturghie Ora 07:00 Taina Sfântului Maslu Ora 09:00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Ceasurile Ora 10:00 Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului împreună cu Preasfințitul Părinte Lukijan, Episcopul ortodox sârb al Ungariei și administrator al Eparhiei ortodoxe sârbe din Timișoara. Icoana descoperită de un taur Pelerini din toată țara merg în aceste zile la Mănăstirea Hodoș-Bodrog pentru a se ruga Maicii Domnului și a aduce cinstire icoanei făcătoare de minuni despre care se spune că a fost descoperită într-o movilă de pământ de către un taur, pe locul unde se află astăzi mănăstirea. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Foto credit: Arhiepiscopia Aradului În biserica mănăstirii este păstrat capul taurului care a descoperit icoana, precum și Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Mănăstirea Hodoș-Bodrog. Foto credit: Arhiepiscopia Aradului Hodoș, ar fi numele taurului de care legenda leagă începutul mănăstirii și provine de la slavul ,,hudus, care înseamnă sărbătoresc, maiestuos, iar numele de Bodrog desemnează poziționarea mănăstirii între ape, între satele Bodrogul Vechi și Bodrogul Nou. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1316, Ultimul acces: 2026-08-02 06:01:15
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1