Arhiepiscopia Dunării de Jos promovează muzica veche tradițională[2019-09-10]de Mihail Mere-AlbeMuzeul eparhial de la Galați a găzduit duminică cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Muzică Veche Tradițională Dimitrie Cantemir, informează Arhiepiscopia. Au participat la eveniment artiști și ansambluri de muzică și dansuri tradiționale: Formația de muzică veche tradițională Kalofonis, Ansamblul artistic Olympos și Ansamblul folcloric Dor de tei. Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a apreciat participarea numeroasă și preocuparea auditoriului pentru folclorul tradițional. Ediția 2019 a festivalului a fost organizată de Muzeul eparhial și Asociația pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Gălățean, în parteneriat cu Primăria Galați, Consiliul Județean Galați, Centrul Cultural Dunărea de Jos, Asociația Eco Gal, Palatul Copiilor Galați și Asociația Galați 2020. Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos a fost înființat prin demersurile Înaltpreasfințitului Părinte Casian. A fost inaugurat în 27 noiembrie 2014, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la instituirea Eparhiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 608, Ultimul acces: 2026-08-06 07:25:00
|
Timp total: 0.05s...
[]:1