Papa Francisc: Să alegem rugăciunea şi caritatea înaintea consumismului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Să alegem rugăciunea şi caritatea înaintea consumismului

[2019-12-02]
În acest Advent, să alegem rugăciunea şi caritatea înaintea consumismului, a spus Papa Francisc duminică, 1 decembrie 2019, la prima sa Liturghie din noul an liturgic din ritul latin. „Să rezistăm în faţa luminilor orbitoare ale consumismului, care vor străluci peste tot în această lună, şi să credem că rugăciunea şi caritatea nu sunt timp pierdut, ci comorile cele mai mari.” „Aceasta este drama de astăzi: case pline de lucruri dar goale de copii, iarna demografică pe care o suferim. Se aruncă timpul în distracţii, dar nu mai este timp pentru Dumnezeu şi pentru alţii.”

Papa Francisc a celebrat prima Liturghie din Advent cu imigranţii congolezi, avertizând împotriva atitudinilor egoiste dintr-o societate în care „domneşte consumismul”. „Consumismul este un virus care atacă credinţa la rădăcină, pentru că te face să crezi că viaţa depinde numai de ceea ce ai, şi astfel uiţi de Dumnezeu care îţi vine în întâmpinare şi de cel care este lângă tine”. „Când trăim pentru lucruri, lucrurile nu sunt suficiente niciodată, aviditatea creşte şi ceilalţi devin piedici în alergare şi astfel ajungem să fim ameninţaţi şi, mereu nesatisfăcuţi şi supăraţi, creşte nivelul urii”.
Sfântul Părinte a celebrat Sfânta Liturghie la Altarul Sf. Petru, pentru a marca aniversarea a 25 de ani de la fondarea of Capelanatului Catolic Congolez din Roma. Liturghia a inclus muzică tradiţională congoleză şi Forma Ordinară a Ritului Roman din Zair. „Iubiţi fraţi şi surori, aţi venit de departe. Aţi lăsat casele voastre, aţi lăsat oameni şi lucruri dragi. Ajunşi aici, aţi găsit primire împreună cu dificultăţi şi evenimente neprevăzute. Însă pentru Dumnezeu sunteţi mereu oaspeţi bine primiţi. Pentru El nu suntem niciodată străini, ci fii aşteptaţi. Şi Biserica este casa lui Dumnezeu: aşadar, aici simţiţi-vă mereu acasă.”
Legat de pericolul consumismului, cu efectele lui asupra vieţilor noastre, Papa a arătat că Isus doreşte să ne trezească din toate acestea cu un verb: „Vegheaţi”. „A veghea înseamnă a nu ceda în faţa somnului care îi învăluie pe toţi. Pentru a putea veghea este nevoie să avem o speranţă sigură: că noaptea nu va dura pentru totdeauna, că în curând vor veni zorile. Aşa este şi pentru noi: Dumnezeu vine şi lumina Sa va lumina şi întunericul cel mai dens. Însă nouă ne revine astăzi să demascăm înşelăciunea că suntem fericiţi dacă avem multe lucruri”.
„Când deschidem inima faţă de Domnul şi faţă de fraţi vine binele preţios pe care lucrurile nu ni le vor putea da niciodată şi pe care Isaia le vesteşte în prima lectură”, a mai spus Pontiful în încheierea predicii sale. „‘Vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor, în seceri. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam şi nu vor mai învăţa războiul’ (Isaia 2,4). Sunt cuvinte care ne fac să ne gândim şi la patria voastră. Astăzi ne rugăm pentru pace, grav ameninţată în estul ţării, în special în teritoriile Beni şi Minembwe, unde izbucnesc conflicte, alimentate şi din afară, în tăcerea complice a atâtora. Conflicte alimentate de cei care se îmbogăţesc vânzând armele.”
„Astăzi amintiţi o figură foarte frumoasă, Fericita Marie-Clémentine Anuarite Nengapeta, ucisă violent nu înainte de a-i fi spus călăului său, ca Isus: ‘Te iert, pentru că nu ştii ce faci!’ Să cerem prin mijlocirea sa ca, în numele lui Dumnezeu-Iubire şi cu ajutorul populaţiilor vecine, să se renunţe la arme, pentru un viitor care să nu mai fie unii împotriva altora, ci unii cu alţii, şi să aibă loc o convertire de la o economie care se foloseşte de război la o economie care slujeşte pacea.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 861, Ultimul acces: 2026-09-25 05:01:02