Exegeză şi hermeneutică la Sfinţii Părinţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Exegeză şi hermeneutică la Sfinţii Părinţi

[2019-12-10]
Recent înfiinţatul Centru de Studii Patristice şi Literatură Creştin Antică al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj are bucuria să anunţe un rod în volumul colectiv intitulat „Exegeză şi hermeneutică la Sfinţii Părinţi”, apărut în colecţia „Teme patristice”, coordonată de Alin Tat. Lucrarea, de cca 150 de pagini, apare cu sprijinul revistei „Connaissance des Peres de L’Eglise”, fiind tradusă de Sorin Milu şi tipărită la Editura Galaxia Gutenberg. Poate fi comandată de pe GalaxiaGutenberg.ro la preţul de 16 lei.

Redăm cuvintele semnate de Marie-Anne Vannier şi apărute pe coperta IV a cărţii: „Dacă luăm în considerare întregul scrierilor patristice vom constata că cea mai mare parte sunt comentarii ale Scripturii. Motivele sunt diverse: în primul rând, Scripturile sunt expresia prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului său şi exprimă alianţa cu Dumnezeu, ceea ce îi conduce pe Părinţi la dezvoltarea noţiunii de iconomie a mântuirii, la precizarea rolului Spiritului Sfânt activ în Scriptură, la aprofundarea relaţiei omului cu Dumnezeu şi, în sens mai larg, a antropologiei. Pentru evrei, Scripturile erau Tora vie (cum arată Neemia 8). Explicitarea oferită în acelaşi timp – Legea orală (Torah she- be`al peh), dezvoltată în Mişna (legislaţia provenită din Tora) şi în Talmud, care o comentează – e de asemenea revelată. Pentru creştini e altfel: Cristos e Cuvântul întrupat (In. 6). Întreaga Biblie ne spune că ‘Dumnezeu a vorbit’.”
„Cuvântul – Dhavar – străbate întreaga Scriptură. Dar acest Cuvânt nu mai e pentru noi doar cel pe care Dumnezeu îl adresa poporului său prin intermediul profeţilor ori cel care se manifesta ca Tora metafizică în Pentateuh. Acest Cuvânt s-a întrupat în firea noastră, a devenit un om (In. 1, 14). E vorba de o revoluţie fără precedent. Dumnezeu se micşorează, cum explică imnul către Filipeni, pentru a ni se alătura în umanitatea noastră şi acolo ne permite să-l cunoaştem. De acum tot ce e uman e şi dumnezeiesc, la fel şi viceversa. Astfel, pe urma Sfântului Ieronim, Părinţii amintesc că ‘a ignora Scripturile înseamnă a-l ignora pe Cristos’, de unde importanţa pe care le-o acordă, unitatea pe care o subliniază între cele două Testamente şi recitirea Vechiului Testament în lumina celui Nou.
Iată şi titlul capitolelor cărţii: Exegeza Părinţilor; Hermeneutica clarităţii la Irineu; Exegeza lui Origen şi a Părinţilor alexandrini; Hermeneutică şi exegeză la Tyconius; Regulile pentru interpretarea Scripturii: De doctrina christiana a lui Augustin; Exegeza antiohiană sau primatul literei.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1008, Ultimul acces: 2026-09-21 07:00:46