Papa Francisc: Să ne clădim viaţa pe stânca Domnului, nu pe nisipul aparenţelor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Să ne clădim viaţa pe stânca Domnului, nu pe nisipul aparenţelor

[2019-12-05]
Liturghie în capela Casei Santa Marta
„Cel care îşi pune încrederea în Domnul va fi întotdeauna sigur, pentru că temeliile sale sunt puse pe stâncă. Domnul este stânca”, a spus Papa Francisc la predica de la Sfânta Liturghie celebrată în dimineaţa de joi, 5 decembrie 2019, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului. Referindu-se la Evanghelia zilei (Mt 7,21.24-27), Sfântul Părinte a spus că această reprezintă, într-un anumit fel, un adevărat elogiu adus trăiniciei. Isus face o comparaţie între omul înţelept, care ascultă cuvintele sale şi le pune în practică, şi omul necugetat, care ascultă cuvintele sale, dar nu le pune în practică, ajungând astfel să trăiască din aparenţe şi pe o temelie şubredă, cum poate fi nisipul.

Pontiful a cerut credincioşilor prezenţi în capela Casei Santa Marta să se gândească, întocmai, la „înţelepciune şi la slăbiciune”, altfel spus, să se întrebe cu privire la temelia pe care sunt puse speranţele noastre, certitudinile şi însăşi viaţa noastră. Este necesar să discernem întotdeauna unde este temelia solidă, stânca, şi unde se află nisipul. „Stânca. Aşa este Domnul. Cel care îşi pune încrederea în Domnul va fi întotdeauna sigur, pentru că temeliile sale sunt puse pe stâncă. Este ceea ce spune Isus în Evanghelie. El vorbeşte de un om înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă, adică pe încrederea în Domnul, pe lucrurile serioase. Această încredere este un material nobil, pentru că temelia acestei construcţii a vieţii noastre este sigură şi puternică.”
„Bărbatul înţelept” este, aşadar, cel care zideşte pe stâncă. Dimpotrivă, cel necugetat, alege „nisipul mişcător”, iar casa este distrusă de vânturi şi de ploi. La fel este în viaţa de zi cu zi, cu clădiri care se construiesc fără temelii sigure şi, prin urmare, se năruiesc. „Chiar şi viaţa noastră poate să fie la fel, atunci când temeliile mele nu sunt puternice. Vine furtuna – şi noi toţi avem furtuni în viaţă, toţi, de la Papa până la ultimul – şi nu suntem în stare să rezistăm. Mulţi îşi spun: ‘Nu, eu îmi voi schimba viaţa’ şi îşi închipuie că a-şi schimba viaţa înseamnă a se machia. A schimba viaţa înseamnă a merge la temeliile vieţii, adică a pune stânca care este Isus. ‘Eu aş vrea să refac această construcţie, acest palat, pentru că este foarte urât, foarte urât şi aş vrea să îl înfrumuseţez un pic şi să îi fac sigure temeliile.’ Dar dacă refac machiajul şi fac o improvizaţie, lucrurile nu merg; casa cade. Când stă pe aparenţe, viaţa creştină cade.”
Numai Isus, aşadar, este temelia sigură, aparenţele nu ajută. Se vede acest lucru şi la confesional, a exemplificat Pontiful la predică, pentru că numai cel care se recunoaşte păcătos, slab, doritor de mântuire, dovedeşte că are o viaţă bazată pe stâncă, pentru că crede şi se bazează pe Isus ca mântuire. A se converti, deci, la ceea ce nu se prăbuşeşte şi nu trece. Aşa s-a întâmplat în viaţa Sfântului Francisc Borgia, în secolul al XVI-lea, când acest cavaler de curte, în faţa trupului de acum fără viaţă al împărătesei Isabela, şi-a dat seama de caducitatea şi de vanitatea lucrurilor pământeşti. Atunci l-a ales pe Domnul. „Noi nu putem să zidim viaţa noastră pe lucrurile trecătoare, pe aparenţe, prefăcându-ne că totul este bine. Să mergem la stâncă, acolo este mântuirea noastră. Acolo vom fi fericiţi cu toţii. Da, cu toţii.” La finalul predicii, Papa a îndemnat ca în timpul Adventului fiecare dintre noi să se gândească la fundamentul pe care îl dăm vieţii noastre, dacă acesta este stânca trainică sau nisipul zadarnic, cerându-i Domnului harul discernământului. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 941, Ultimul acces: 2026-09-24 20:19:30