Cupa Moş Nicolae la Buruieneşti[2019-12-05]În ziua de 30 noiembrie 2019, în comunitatea parohială „Sfântul Iosif, Muncitorul” din Buruieneşti a avut loc cupa „Moş Nicolae”, o varietate de competiţii sportive destinate copiilor. La acest eveniment au participat 50 de copii, din clasele V-VIII, care, animaţi de către fraţii şi voluntarii din comunitate, au desfăşurat următoarele activităţi competitive: maraton, karaoke, ping-pong, fotbal de masă, rummy, table şi şah. Copii s-au arătat foarte interesaţi, motivaţi fiind de spiritul de competitivitate şi de premii.Evenimentul a fost deschis de părintele paroh, Iosif Bisoc, cu o rugăciune, mai apoi a fost intonat imnul naţional al României şi îndemnul ca cel mai bun să câştige. În cursul dimineţii copiii au concurat cu entuziasm şi motivaţie la competiţiile preferate. În jurul orei prânzului, pentru ca fiecare să-şi recapete forţele, fraţii au pregătit o surpriză copiilor. Astfel, pe lângă faptul de a se juca, au avut şi ocazia de a lua prânzul, experimentând frumuseţea de a sta împreună într-un mod armonios, familial. După ce s-au încheiat toate competiţiile, a urmat decernarea medaliilor şi premiilor celor ce s-au clasat pe primele 3 locuri, dar şi premii de consolare pentru cei ce au câştigat experienţă. Mulţumim Domnului pentru această zi specială şi tuturor celor implicaţi, pentru posibilitatea desfăşurării acestui eveniment ce a adus bucurie pe chipurile şi în inimile copiilor. (fr. Andrei Ciobanu pentru OFMConv.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 920, Ultimul acces: 2026-09-22 10:26:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1