Pr. Ionuţ-Cătălin Blidar, premiat de Papa Francisc cu Premiul Academiilor Pontificale 2019 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pr. Ionuţ-Cătălin Blidar, premiat de Papa Francisc cu Premiul Academiilor Pontificale 2019

[2019-12-05]
„Sunt bucuros să acord «ex aequo» Premiul Academiilor Pontificale doamnei dr. Carme López Calderón […] şi reverendului pr. dr. Ionuţ-Cătălin Blidar […]. Totodată, sunt bucuros să acord Medalia Pontificatului Institutului Croat de Mariologie.” Sunt cuvintele Papei Francisc din mesajul transmis participanţilor la cea de-a XXIV-a şedinţă publică a celor şapte academii pontificale, desfăşurată la Palazzo della Cancelleria din Roma în după-amiaza de miercuri, 4 decembrie 2019. Este vorba de Academia Pontificală de Teologie, Academia Pontificală Sfântul Toma de Aquino, Academia Pontificală Mariană Internaţională, Distinsa Academie Pontificală de Belle Arte şi Litere a Virtuoşilor la Panteon, Academia Pontificală „Cultorum Martyrum”, Academia Pontificală Romană de Arheologie şi „Pontificia Academia Latinitatis”.

Mesajul Sfântului Părinte a fost citit participanţilor de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, şi este adresat în mod nominal şi reprezentativ Cardinalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii şi al Consiliului de Coordonare a Academiilor Pontificale. Doamna dr. Carme Lopez Calderon a fost premiată pentru lucrarea „Grabados de Augsburgo para un un ciclo emblemático portugués. Los azulejos de la iglesia del convento de Jesús de Setúbal” (Publicacions de la Universitat de Valčncia, 2017). În acelaşi timp şi cu acelaşi merit (ex aequo), pr. dr. Ionuţ-Cătălin Blidar, din Eparhia greco-catolică de Lugoj, a fost premiat pentru lucrarea sa de doctorat, apărată la „Antonianum” din Roma în 2018 cu titlul „Umanitatea Neprihănită a Fecioarei Maria – icoană a Logosului lui Dumnezeu, împlinire a seminţiei alese, rodul Arborelui Crucii – o perspectivă ecumenică asupra mariologiei Neprihănitei din tradiţia greco-latină (sec. II-XIV)”.
În motivaţie, Papa Francisc afirmă în mesaj că premiul a fost acordat „din dorinţa de a promova şi încuraja cercetarea teologică, în special studiile menite să aprofundeze temele mariologice”. Totodată, subliniază Papa în mesaj, „Premiul pe care astăzi am bucuria să ]l acord vrea să fie o invitaţie de a celebra legătură întotdeauna fecundă dintre Evanghelie şi cultură”. Organizarea celei de-a XXIV-a ediţii a adunării generale a celor şapte Academii Pontificale a revenit în 2019 Academiei Pontificale Mariane Internaţionale, înfiinţată în urmă cu 60 de ani, mai precis pe 8 decembrie 1959, de Sfântul Ioan al XXIII-lea. Papa Francisc a transmis felicitări cu această ocazie membrilor titulari ai academiei pontificale mariane şi în special preşedintelui acesteia, pr. Stefano Cecchin, corelatorul lucrării de doctorat a pr. Ionuţ-Cătălin Blidar.
„Tema aleasă pentru această adunare generală, «Maria, cale de pace între culturi», constituie un rezumat ideal al drumului străbătut în aceşti şaizeci de ani”, mai evidenţiază Pontiful în mesajul său. „Experienţa dramatică a celor două războaie mondiale l-a mânat pe Papa Pius al XII-lea să arate, în semnul celei înălţate cu trupul şi sufletul la cer, un far de pace pentru omenirea neliniştită şi înfricoşată. Conciliul Vatican II, apoi, a arătat în Maica Domnului modelul unei Biserici «expertă în umanitate», pentru că este slujitoare a celor mai adânci aspiraţii ale inimii omului.” „Încredinţez pe fiecare dintre voi”, scrie Pontiful la finalul mesajului, „Fecioarei Maria, Maica blândeţii, pentru ca ea să însoţească parcursul vostru personal şi academic. Din toată inima împart o binecuvântare apostolică specială asupra voastră, a familiilor şi a comunităţilor voastre.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 882, Ultimul acces: 2026-09-23 07:20:00