Zi de reculegere spirituală pentru preoţi în parohia „Spiritul Sfânt” din Alba Iulia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Zi de reculegere spirituală pentru preoţi în parohia „Spiritul Sfânt” din Alba Iulia

[2019-12-14]
14.12.2019, Alba Iulia (Catholica) - Ziua de 12 decembrie 2019 a fost, pentru preoţii din Protopopiatele de Alba Iulia şi Sebeş, o zi de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos. Meditaţiile au fost ţinute de părintele lect. univ. dr. Daniel-Călin Paţulea.
În cele două meditaţii părintele predicator a vorbit despre valorile fundamentale şi exigenţele itinerarului spiritual continuu al preotului. Căutarea Domnului Cristos şi unirea intimă cu El prin Sacramentele şi învăţătura Bisericii ne deschid calea către viaţa nouă în Spiritul Sfânt şi ne fac să devenim fi ai lui Dumnezeu. A-l căuta pe Cristos presupune, mai întâi de toate, meditaţia fidelă a cuvântului revelat, participarea activă la Misterele Sfinte ale Bisericii şi serviciul carităţii faţă de cei mici. Numai în lumina cuvântului lui Dumnezeu omul chemat poate să descopere, să înţeleagă, să iubească şi să urmeze propria vocaţie. Familiaritatea cu cuvântul lui Dumnezeu îl va ajuta pe preot să aprofundeze propria vocaţie şi să împlinească misiunea sacerdotală într-un mod unitar.
Rugăciunea este răspunsul cel mai bun dat chemării lui Dumnezeu. Prin ea preotul este chemat să experimenteze întâlnirea vie cu Tatăl, prin intermediul Fiului, în lumina Spiritului Sfânt. Pentru a fi autentică rugăciunea trebuie să devină un dialog cu Dumnezeu, o participare la relaţia intimă dintre Persoanele Preasfintei Treimi. Euharistia are un rol fundamental în viaţa şi ministerul sacerdotal. Ea este izvor de viaţă şi descoperă prezenţa vie a lui Hristos în mijlocul bisericii Sale. Alături de sacramentul pocăinţei euharistia descoperă chipul umil, bun şi iertător al lui Dumnezeu. Preotul este chemat, plecând de la misterul naşterii Domnului, să dea mărturie despre Hristos în lumea contemporană atât de mult îmbibată de secularism, aviditate şi hedonism. (pr. Radu Vasile Roşu, protopop de Alba Iulia şi Sebeş, pentru BisericaRomanaUnita.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 920, Ultimul acces: 2026-09-24 01:43:13