Voluntarii CMN au vestit Naşterea lui Hristos la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”[2019-12-16]de Mihail Mere-AlbeVoluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) i-au colindat duminică pe angajaţii şi pacienţii Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi le-au oferit daruri. Grupul psaltic „Anastasis” de la Paraclisul CMN a interpretat colinde tradiţionale, aducând astfel multă bucurie pacienţilor imobilizaţi la pat. La final, voluntarii au împletit coroane de brad care au fost aşezate în fiecare salon. Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” furnizează servicii de îngrijire medicală paliativă pentru pacienţii adulţi cu afecţiuni oncologice în stadiu terminal, constând în creşterea calităţii vieţii acestora printr-un complex de îngrijiri medicale şi spirituale. Unitatea medicală a fost sfinţită şi inaugurată în anul 2012 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 899, Ultimul acces: 2026-09-20 23:30:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1