Pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, la Braşov[2019-12-19]Parohia greco-catolică Sfântul Petru din Braşov, cu prilejul pregătirii pentru minunatul moment din istoria mântuirii noastre, a găzduit pe durata a două seri 17-18 decembrie, prin străduinţa pr. protopop Flavius Florea, un regal de colinde dedicate sărbătorii Naşterii Pruncului Isus.Concertele susţinute de Corala Catolica a Protopopiatului greco-catolic Braşov, sub bagheta maestrului dirijor Mihail Gavril Gorbonov, împreună cu Corul de Cameră Astra din Braşov, sub bagheta dirijorului Ioan Oarcea, respectiv Corul Gheorghe Dima al Facultăţii de Muzică din Braşov, avându-i coordonatori pe prof. dr. Ioan Oarcea şi conf. dr. Ciprian Ţuţu, ne-au vestit Vestea cea Bună că Prunc se naşte pentru a noastră mântuire. Atmosfera de rugăciune, mulţumire sufletească a fost întregită de participarea numeroasă a credincioşilor, de diferite confesiuni, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Braşov cât şi a unor oficiali din cadrul unor autorităţi naţionale. Mulţumiri aducem, maeştrilor dirijori menţionaţi, consiliului parohial cât şi AGRU-lui parohial Braşov, pentru implicarea în buna organizare, a celor două seri dedicate colindului, în aşteptarea sărbătorii pentru care ne pregătim s-o celebrăm aşa cum se cuvine. (Octavian Berţa, AGRU-Braşov) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 898, Ultimul acces: 2026-09-22 11:02:04
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1