Rezistenţa anticomunistă prezentată prin pictură, la Muzeul Mitropolitan din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Rezistenţa anticomunistă prezentată prin pictură, la Muzeul Mitropolitan din Iaşi

[2019-12-22]
de Gheorghe Anghel

În Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iaşi a fost versnisată săptămâna trecută expoziţia: „Căderea Cortinei de Fier – Credinţă, Libertate, Rezistenţă”, informează Doxologia.
Vernisajul cuprinde o serie de lucrări realizate de studenţii şi masteranzii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, secţia Artă Sacră.
Autorii operelor grafice sau în culoare şi-au dorit să reprezinte prin talentul lor credinţa şi rezistenţa anticomunistă a celor întemniţaţi pentru apărarea Bisericii şi a Neamului, dar şi aspecte în care este surprins ţăranul român în manifestarea libertăţii.
La versnisajul din 18 decembrie au vorbit pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, şi asist. univ. Bogdan Cojocea de la Secţia Artă Sacră.
Ei au prezentat publicului tehnicile folosite în realizarea tablourilor expuse, contextul şi formele de manifestare ale rezistenţei anticomuniste şi modelele pe care martirii din temniţele comuniste le reprezintă pentru noi astăzi.
Cei prezenţi au primit îndemnul de a trăi adevărata libertate pe care o oferă doar trăirea şi mărturisirea credinţei.
La finalul evenimentului, studenţii de la secţia Artă Sacră au interpretat câteva colinde.
Expoziţia este deschisă până pe data de 17 ianuarie 2020, în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iaşi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 862, Ultimul acces: 2026-09-24 03:10:12