Evenimente la 20 de ani de slujire a Mitropolitului Nifon: recepţie oficială, sfinţire antimise şi Reşedinţă Eparhială[2019-12-27]de Gheorghe AnghelÎnaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a aniversat joi 20 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviştei. La evenimentele aniversare, pe lângă sute de credincioşi, au fost prezenţi clerici din administraţie şi oficialităţi locale. Sfinţire Antimise Momentul aniversar a început cu oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala din Târgovişte. Slujba a fost prezidată de Mitropolitul Nifon care a sfinţit, cu acest prilej, şi noile antimise. Acestea vor fi dăruite bisericilor şi mănăstire din eparhie. Din soborul slujitor au făcut parte vicarul eparhial, preoţi consilieri de la Centrul Eparhial, protopopii din eparhie, profesori de la Facultatea de Teologie din Târgovişte şi de la Seminarul Teologic, clerici şi diaconi. Părintele Ionuţ Ghibanu, Vicar Eparhial, a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Prefectul Judeţului Dâmboviţa, Primarul Municipiului Târgovişte şi Rectorul Universităţii Valahia au adresat cuvinte de felicitare la finalul slujbei. Recepţie oficială După aceea, a avut loc recepţia oficială la Reşedinţa Eparhială la care au luat parte toţi cei prezenţi la slujba de la Catedrală, alături de reprezentanţi ai clericilor din Eparhie, toţi cei ce au lucrat în administraţia Eparhială în cele două decenii de slujire, dar şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi municipale şi oficialităţi din judeţul Dâmboviţa. În deschiderea ceremoniilor aniversare a fost difuzat un film omagial, apoi Pr. Prof. Ioan Stan a ţinut un cuvânt de apreciere şi au fost prezentate cele mai noi apariţii editoriale, iar Corala Catedralei Eparhiale a susţinut un scurt concert. Au luat cuvântul, oferind distincţii, conducătorii următoarelor instituţii: Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Instituţia Prefectului, Primăria Municipiului Târgovişte şi Universitatea Valahia din Târgovişte. În cuvintele rostite atât la Catedrală, cât şi la Reşedinţa Eparhială, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat semnificaţia sărbătorii Naşterii Domnului pentru viaţa şi spiritualitatea Ortodoxă, precum şi rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii. Ierarhul a apreciat activitatea sa la Târgovişte „ca pe o ofrandă pe care, împreună cu toţi colaboratorii, a adus-o întru propovăduirea Evangheliei lui Hristos”. Ceremoniile s-au încheiat cu sfinţirea extensiei Reşedinţei Eparhiale, recent construită. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 903, Ultimul acces: 2026-09-23 03:15:30
|
Timp total: 0.05s...
[]:1