Donare de sânge în incinta Catedralei din Tirana. Președintele Albaniei, apreciativ la adresa Bisericii Ortodoxe[2020-02-01]de Sorin IonițeZeci de albanezi au donat sânge sâmbătă, 01 februarie 2020, într-un spațiu al Catedralei Învierea Domnului din Tirana într-o acțiune organizată de Biserica Ortodoxă în parteneriat cu Administrația Prezidențială. Președintele Ilir Meta a mers personal să-i felicite pe cei care s-au alăturat cauzei. A fost o mare plăcere să începem ziua, această sâmbătă însorită, prin participarea la o sesiune de donare de sânge organizată de Biserica Ortodoxă Autocefală cu participarea a zeci de tineri și credincioși, a transmis ulterior președintele albanez pe o rețea de socializare. Mulțumesc Arhiepiscopului Tiranei, Durresului și al întregii Albanii, liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania, Preafericirea Sa Anastasie, pentru angajamentul direct în promovarea voluntariatului pentru această cauză umanitară. Căci, așa cum învață Preafericirea Sa: «Mai fericit este a da decât a lua» (Fapte 20:35, n.r.). Cu această ocazie, Arhiepiscopul Anastasie i-a prezentat președintelui noile spații ale Catedralei din Tirana: un baptisteriu și o sală destinată tinerilor pentru educație și socializare. Ilir Meta a fost foarte apreciativ la adresa acțiunilor Preafericitului Părinte Anastasie. Președintele a spus că educarea tinerei generații cu învățăturile sfinte despre pace, dragoste și viață depășește zidurile bisericii și îi ajută pe aceștia să stea departe de vicii și de bolile timpurilor moderne precum jocurile de noroc, alcoolul și egoismul. Președintele a subliniat cuvintele Arhiepiscopului Albaniei care a proclamat în repetate rânduri că Opusul păcii nu este războiul, ci egocentrismul. Ilir Meta discută cu PF Anastasie despre educația tinerei generații. Foto: Facebook / Ilir Meta Președintele Ilir Meta a transmis recunoștință deosebită față de Biserica Ortodoxă a Albaniei pentru contribuțiile importante și dedicarea în a descuraja fenomenul de depopulare a țării și a promova valorile naționale în rândul copiilor și tinerilor. Președintele Albaniei și Arhiepiscopul Anastasie. Foto: Facebook / Ilir Meta Acțiunea de donare de sânge a fost organizată de Biserica Ortodoxă a Albaniei în colaborare cu Alianța pentru donare de sânge și cu Centrul Național de Transfuzie din Albania. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 876, Ultimul acces: 2026-04-18 15:08:13
|
Timp total: 0,35s...
[]:1