PS Varlaam Ploieșteanul a hirotonit un diacon pe seama Parohiei Sf. Gheorghe Grivița din Capitală[2020-02-03]de Iulian DumitrașcuPreasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, l-a hirotonit duminică în diacon pe tânărul teolog Alexandru Bordea pe seama Parohiei Sfântul Gheorghe Grivița din Capitală. Noul diacon ocupă funcția de Consilier Patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod și a fost hirotonit în timpul Sfintei Liturghii oficiate la biserica Parohiei Sfânta Vineri Drumul Taberei din București. Episcopul Varlaam Ploieșteanul s-a rugat pentru Diaconul Alexandru Bordea și i-a urat mult succes în noua misiune, aceea de a-I sluji lui Dumnezeu și semenilor. În predica de la Sfânta Liturghie, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să persevereze în rugăciune și să nu-și piardă credința atunci când nu primesc răspuns la rugăciunea lor, asemenea femeii Canaaneence care a insistat la Mântuitorul Hristos pentru vindecarea fiicei sale bolnave (Matei 15:21-28). Să ne rugăm cu mai multă umilință recunoscând păcatele noastre și să stăruim în rugăciune până ce o vom vedea împlinită, a spus Preasfinția Sa. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop i-a oferit Părintelui paroh Nicolae Burlan din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în semn de recunoștință pentru cei 45 de ani de activitate pastoral-misionară. Gramata de decernare a ordinului a fost citită de Părintele protopop Costel Burlacu de la Protopopiatul Sector 6 Capitală. Părintele Protopop a subliniat că lăcașul de cult ridicat în cartierul Drumul Taberei de Părintele Nicolae Burlan reprezintă O catedrală a Sectorului 6. În același timp, a amintit că Părintele Nicolae a fost susținut în mod constant în activitatea sa de doamna preoteasă Burlan, un om discret, nobil și răbdător. Părintele Nicolae Burlan, care și-a încheiat activitatea administrativă la începutul lunii februarie, a slujit 22 de ani în Parohia Slon din județul Prahova. În ultimii 23 de ani a activat în Parohia Sfânta Vineri Drumul Taberei din Capitală, unde a coordonat lucrările pentru construcția bisericii parohiale cu hramurile Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 782, Ultimul acces: 2026-04-20 14:24:01
|
Timp total: 0,36s...
[]:1