Un cleric din Constanța vine în sprijinul copiilor abandonați și a mamelor aflate în dificultate[2020-02-12]de Iulian DumitrașcuUn cleric din Constanța a venit în sprijinul copiilor abandonați sau provenind din familii defavorizate și a mamelor aflate în dificultate prin ridicarea unui așezământ social care este aproape gata, informează Adevărul. Este vorba despre Părintele Claudiu Banu, preot paroh la Biserica Sfântul Mina din Constanța, care a reușit să construiască acest centru în Techirghiol cu ajutorul donațiilor primite în acest scop. Suntem la finisaje. Mai avem de montat gresia pe holuri și la parter, prize, să dăm exteriorul cu vopsea decorativă. Mobilierul este deja în lucru. Mi-aș dori ca de Paște să-l inaugurăm, a declarat preotul. Construcția a început în 1 octombrie 2015, a fost ridicată doar din sponsorizări și donații, până în prezent fiind cheltuiți 300.000 de euro și ar mai fi nevoie de 200.000 lei pentru a-și deschide porțile. Așezământul poate găzdui, pe o perioadă nedeterminată, între 30 și 50 de persoane, în funcție de necesități. Avem 9 garsoniere și 3 apartamente. Fiecare dispune de o bucătărie proprie și vom amenaja și un loc de joacă pentru cei mici. Tot în centru vom avea și un cabinet medical, a mai menționat Părintele Claudiu. Tată a mai mulți copii, Părintelui Banu i-a venit ideea de a ridica acest centru după vizitele efectuate la copiii abandonați în spitale, dar și la cei din casele de copii. Deși le oferea daruri cu ajutorul credincioșilor, își dorea să facă mai mult pentru ei. Între timp, un membru al comunității pe care o păstorește a donat un teren în Techirghiol, pe care Părintele Banu a ridicat centrul amintit. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 767, Ultimul acces: 2026-07-28 13:56:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1