Ortodoxia croată, într-o expoziție de icoane și picturi la Timișoara[2020-03-09]de Gheorghe AnghelLa Palatul episcopal ortodox sârb din Timișoara a fost vernisată duminică o expoziție de icoane vechi și lucrări grafice care prezintă spiritualitatea ortodoxă din Croația, informează Mitropolia Banatului. Evenimentul a avut loc la inițiativa Preasfințitului Părinte Lucian Panteliæ, Episcopul ortodox sârb al Ungariei și administrator al Vicariatului ortodox sârb din Timișoara. Din partea Mitropoliei Banatului a participat Episcopul vicar Paisie Lugojanul. Ierarhul a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan și a apreciat frumusețea vernisajului, accentuând totodată buna conviețuire și comuniune între ortodocșii sârbi și români din Timișoara. Moderatorul întâlnirii a fost preotul Marinco Marcov, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara. La eveniment au fost prezenți: Episcopul Iovan de Pacraț și Slavonia din Croația, Consulul General al Republicii Serbia, Președintele Uniunii Sârbilor din România, dar și numeroși credinicioși sârbi și români. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 689, Ultimul acces: 2026-07-23 08:47:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1