Mai mult decât mărțișoare: Darul unor liceeni din Tecuci pentru două familii de la sat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mai mult decât mărțișoare: Darul unor liceeni din Tecuci pentru două familii de la sat

[2020-03-17]
de Sorin Ionițe

Zece elevi de la un liceu din Tecuci au dăruit aragazuri, frigidere, butelii și aspiratoare, dar și alimente neperisabile și dulciuri pentru două familii fără posibilități materiale din localitățile Nicorești și Fântâni, județul Galați. Bunurile au fost achiziționate cu banii obținuți din vânzarea unor mărțișoare făcute chiar de ei.
Elevi la colegiile „Spiru Haret” și „Calistrat Hogaș”, dar și membri ai Ligii Tineretului Creștin Ortodox Român, liceenii au gândit și au dus recent la bun sfârșit activitatea social-filantropic㠄Dăruind vei dobândi” începută la finalul anului trecut.
În perioada Nașterii Domnului, ei au colectat niște fonduri în urma colindelor pe care au decis să le doneze unor persoane aflate în dificultate. Pentru că suma nu era foarte mare, ca sprijinul oferit să fie unul consistent, au continuat activitatea prin confecționarea de mărțișoare.
În ajutorul celor zece tineri au sărit și colegii lor de la cele două colegii tecucene amintite. Au fost confecționate peste 1.000 de mărțișoare, care au adus o sumă semnificativă la bugetul campaniei caritabile.
Astfel, cele două familii identificate cu ajutorul preotului Mihai Roșu de la Protopopiatul Nicorești au primit în dar, la jumătatea lunii martie câte un aragaz, un frigider, o butelie și un aspirator. De asemenea, elevii le-au oferit alimente, dulciuri, produse de igienă și de curățenie în valoare de circa 4.000 de lei.
Liceenii însoțiți de preoți la una dintre cele două familii ajutate. ©Mihai Roșu
Liceenii au declarat pentru Adevărul că doresc să extindă activitățile caritabile și să pună la punct, prin Liga tecuceană a Tineretului Creștin Ortodox Român, un atelier de hand-made cu caracter permanent.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 642, Ultimul acces: 2026-07-27 02:47:33