S-au împlinit 31 ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

S-au împlinit 31 ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt

[2020-03-30]
de Sorin Ionițe

Părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice în urmă cu 31 de ani, pe 30 martie 1989.
Eseistul, criticul literar, juristul, publicistul și scriitorul român de origine evreiască Nicu Aurelian Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.
Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare și ale liceului „Spiru Haret”, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu.
”Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși
În 1958, anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, a fost condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.
În închisoarea de la Jilava s-a convertit la Ortodoxie și a fost botezat (15 martie 1960) de ieromonahul Mina Dobzeu. Eliberat în august 1964, a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980) cu numele de „Nicolae”.
„Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși” spunea părintele Steinhardt.
A devenit o figură emblematică a Bisericii noastre în special pentru mărturisirea credinței în vremuri grele și este cunoscut pentru profunzimea lucrării „Jurnalul Fericirii”, testamentul său literar.
Despre personalitatea monahului Nicolae de la Rohia vorbește Episcopul Iustin, cel care l-a cunoscut personal, într-un interviu oferit pentru Basilica.ro.
„Fidelitatea în prietenie, suferința pentru Hristos, credința și mărturisirea până la martiriu” sunt virtuțile despre care Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a spus că se regăseau în personalitatea părintelui Nicolae Steinhardt – un model pentru tinerii de astăzi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 758, Ultimul acces: 2026-07-29 03:50:01