Mitropolia Banatului confecționează lenjerii de pat și prosoape pentru spitalele din Timișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mitropolia Banatului confecționează lenjerii de pat și prosoape pentru spitalele din Timișoara

[2020-04-03]
de Iulian Dumitrașcu

Mitropolia Banatului a confecționat zilele acestea lenjerii de pat și prosoape pentru a veni în ajutorul spitalelor din Timișoara.
La inițiativa Mitropolitului Ioan, a fost achiziționat material textil de unică folosință cu lungimea de 2 km.
Din acesta, monahiile de la Centrul eparhial au confecționat 1.000 de cearșafuri și aproximativ 5.000 de prosoape care au fost dăruite celor două spitale timișene.
Tot în această perioadă, Mitropolitul Banatului a oferit un nou sprijin alimentar și material pentru Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel din județul Timiș.
Ierarhul a donat pentru cantina spitalului peste 1.000 kg produse alimentare (cartofi, ulei, ceapă, varză, fructe) și peste 1.000 de borcane cu gem.
Pe lângă acestea, au mai fost aduse și 100 kg zahăr, 100 l ulei, 300 kg mezeluri și 1400 de iaurturi. Astfel, alimentele donate ajută la asigurarea hranei celor aproximativ 500 de pacienți.
Pentru zona de triaj a pacienților cu suspiciune de infectare cu Covid-19, Mitropolia Banatului a oferit și 6 paturi cu saltele.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 726, Ultimul acces: 2026-07-28 09:03:18