Cum ne ajută lectura Bibliei în timp de pandemie? Ne răspunde Pr. Lect. Marian Vild[2020-04-13]de Gheorghe AnghelPărintele Marian Vild de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări legate de importanța lecturii Bibliei în viața creștinilor, mai ales în timp de pandemie. În cuvintele Sfintei Scripturi găsim nu numai informație, nu numai hrană duhovnicească și orientare sau ghidaj duhovnicesc, ci găsim și multă mângâiere și întărire ( ) Ori în această perioadă de încercare avem nevoie exact de aceste lucruri și anume, de răbdare, de mângâiere și de nădejde, a precizat părintele Vild. Clericul susține că raportarea la Sfânta Scriptură ar trebui să facă parte din practicile zilnice comune ale credincioșilor, iar acum ar trebui redescoperită și extinsă deoarece lectura Scripturii înseamnă întâlnire cu Hristos Cuvântul (Logos-ul) lui Dumnezeu. Această lectură-întâlnire este unul dintre instrumentele duhovnicești din arsenalul de bază al fiecărui creștin și care în aceste momente trebuie activat și pus în valoare. Interviu integral: Basilica.ro: În această perioadă de pandemie în care ne aflăm mai mult în izolare, iar teama și neliniștea parcă domină societatea, vă rugăm să ne spuneți cât de important este ca fiecare credincios să citească zilnic din Sfânta Scriptură? Îl poate ajuta să dobândească liniște și nădejde în Dumnezeu? Pr. Vild: Lectura Dumnezeieștilor Scripturi este o practică veche a Bisericii, care a hrănit, practic, toate generațiile de creștini de două mii de ani încoace. Așadar, raportarea la Sfânta Scriptură ar trebui să facă parte din practicile zilnice comune ale credincioșilor. Este adevărat că în situația de acum această practică ar trebui redescoperită și extinsă, în sensul unei lecturi mai atente și mai cuprinzătoare spre folosul celor care doresc să o practice. Aceasta întrucât, în cuvintele Sfintei Scripturi găsim nu numai informație, nu numai hrană duhovnicească și orientare sau ghidaj duhovnicesc, ci găsim și multă mângâiere și întărire. Practic, cei care nu au această obișnuință ar trebui să descopere măcar acum Scripturile deoarece, așa cum scria Sf. Ap. Pavel celor din Roma: toate câte s-au scris mai înainte s-au scris spre învățătura noastră, ca prin răbdarea și mângâierea care vin din Scripturi, să avem nădejde (Rom 15, 4). Ori în această perioadă de încercare avem nevoie exact de aceste lucruri și anume, de răbdare, de mângâiere și de nădejde. Mai mult decât atât, în Biserica noastră există o tradiție veche care poate fi urmărită sistematic încă din primele veacuri, care se numește lectura duhovnicească a Scripturilor. În această perspectivă, raportarea la Scripturi este înțeleasă nu doar ca apel la un text fundamental, la un cod de legi, ci mai cu seamă ca o întâlnire cu Hristos Cuvântul (Logos-ul) lui Dumnezeu. Această lectură-întâlnire este unul dintre instrumentele duhovnicești din arsenalul de bază al fiecărui creștin și care în aceste momente trebuie activat și pus în valoare. Basilica.ro: Ce fragmente biblice recomandați, în mod special, spre lectură în această perioadă pentru întărire în credință și pentru îmbărbătare? Pr. Vild: Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare și spre înțelepțirea cea întru dreptate spune Sf. Ap. Pavel în Epistola a doua către Timotei (3, 16). Prin urmare, toată Scriptura este folositoare pentru că în cuvintele ei credincioșii discern Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, una dintre cărțile Sfintei Scripturi a fost încă din primele veacuri foarte importantă pentru comunitatea creștină, și anume cartea Psalmilor. Practic, aceasta a fost asumată de Biserică în rugăciunea ei publică și particulară, fiind astfel, prima carte de cult a Bisericii și prima carte de rugăciuni a credincioșilor. Această valoare nu i s-a pierdut în timp, pentru că dezvoltarea liturgică s-a făcut pe scheletul Psaltirii, iar lectura ei particulară a continuat de-a lungul veacurilor, până astăzi. Așadar, în ceea ce privește folosul imediat, acesta vine din rugăciune, rugăciune în care folosim, însă, o parte din Scriptură, și anume cartea Psalmilor sau Psaltirea. Valoarea extraordinară a acestei cărți biblice este subliniată magistral de către Sf. Vasile cel Mare: Altele ne învață Profeții, altele Cărțile istorice, altele Legea și altele felul de sfătuire al Pildelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce e mai folositor din toate: profețește cele viitoare, ne aduce aminte de faptele istorice, dă legi pentru viață, ne învață cele pe care trebuie să le facem. Și ca să spun pe scurt, Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește [ ] psalmul este liniște a sufletelor, conducător al păcii; potolește tulburarea și vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului [ ]. Psalmul pune pe fugă pe demoni și aduce pe îngeri într-ajutor; este armă pentru frica de noapte; odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. (selecție din Omilia I și Omilia a II-a la Psalmi) Cu sigurnață însă, așa cum spuneam la început, putem să ne folosim de orice lectură biblică. Astfel, lecturând Vechiul Testament, putem, bunăoară, discerne lucrarea lui Dumnezeu în istoria popoorului Israel, putem învăța din răbdarea lui Iov și asculta chemarea la pocăință a profeților. Din textele Noului Testament, pericopele despre Sfintele Pătimiri ale lui Hristos au fost utilizate în tradiția patristică ca puncte de plecare pentru înțelegerea ethosului creștin și pentru începutul pocăinței autentice. Ascultarea acestor texte în proclamarea liturgică a sfintelor slujbe (la Deniile din Săptămâna Pătimirilor), dar și accesându-le prin lecturile particulare, acestea descoperă credincioșilor taina iconomiei mântuirii lumii și dau acestora mângâiere și nădejde. Desigur, viața primelor comunități creștine descrise în Fapte și Epistole au valoare normativă și paradigmatică pentru credincioșii din totdeauna și de pretutindeni, și de aceea, raportarea la acestea aduce orientare și primenire în viața duhovnicească. Basilica.ro: Lectura Bibliei ar trebui intensificată în timpul posturilor? De ce? Care sunt foloasele duhovnicești? Pr. Vild: Lectura Bibliei face parte din gesturile firești ale fiecărui creștin, însă în tradiția Bisericii noastre această practică este legată de un întreg demers ascetic. Astfel, lectura Sfintei Scripturi este integrată în viața Bisericii. În răstimpurile posturilor, în general, și al Postului Mare, în special, lectura biblică este intensificată în rânduielile cultului public. Spre exemplu, la Paremii (care sunt lecturi din Vechiul Testament, puse seara, la Vecernie) se citesc în Postul Mare integral cărțile Facerea, Ieșirea, Isaia, Înțelepciunea lui Solomon și părți din multe alte cărți biblice. Psaltirea, care în general se citește o dată pe săptămână prin sistemul împărțirii ei în cele 20 de catisme, distribuite în rânduielile celor șapte laude , în Postul Mare se citește de două ori pe săptămână. Această lectură intensă invită, desigur, pe credincioși la o sporire și a lecturilor particulare. Cheia acestei lecturi intensive este oferită de Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul, care este citit de două ori în Postul mare, în prima și în a cincea săptămână a acestuia. Acesta nu este altceva decât o reiterare a întregii Sfintei Scripturi, personajele și evenimentele fiind asumate ca modele de cădere și de pocăință, cu o chemare specială spre a îmbrățișa pocăința. În același timp, postul, în general, este legat de rugăcine, Canonul cel mare fiind el însuși o astfel de rânduială de rugăciune. Lectura Bibliei este unită cu postul și cu rugăciunea în tradiția ascetică răsăriteană, toate practicate spre lepădarea egoismului și a întoarcerii către Dumnezeu și către aproapele. Așadar, raportarea deasă la Dumnezeieștilor Scripturi în Postul Mare vizează această întoarcere (metanoia schimbare a minții) urmând modelele biblice. Basilica.ro: Care este pasajul dvs. preferat din Sfânta Scriptură legat de sărbătoarea Învierii. De ce îl aveți în suflet în mod special? Pr. Vild: Credința în Învierea Domnului este punctul central al învățăturii Apostolilor, așa cum citim în Noul Testament (FA 2, 32-33; 17, 31, ș.a.). Probabil cel mai bine pune în lumină acest adevăr, Sfântul Apostol Pavel care, în prima Epistolă adresată comunității din Corint reacționează în fața necredinței acestora cu privire la posibilitatea învierii trupului subliniind zădărnicia întregului edificiu al credinței creștine în afara acceptării realității învierii: Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră (1 Cor 15, 13-14). Dincolo de situația din Corint, unde convertiții de la păgânism se pare că deși acceptaseră Învierea lui Hristos nu puteau accepta învierea tuturor întrucât în antropologia greacă trupul nu avea valoare veșnică -, cuvintele pauline sunt extrem de actuale. Învierea Domnului schimbă condițiile ontologice ale existenței. Este vorba de o re-creare a lumii (palingenesia cf. Mt 19, 28), iar cei care mor și înviază cu Hristos (Col 2, 12: 3, 3), devin făptură nouă (2 Cor 5, 17), oameni noi (Efes 4, 24). Așadar, poporul creștin este un popor al învierii, iar textul paulin din 1 Corinteni 15, este cu siguranță unul din cele mai frumoase texte care subliniază acest adevăr. Basilica.ro: Unii credincioși sunt sceptici în citirea Bibliei motivând că pot înțelege greșit unele cuvinte. Ce îi sfătuiți? Pr. Vild: Gândul de a nu citi Biblia pentru că nu poți înțelege corect este văzut de Sf. Ioan Gură de Aur ca o ispită drăcească. De aceea, el îi îndemna pe credincioșii din vremea lui ca să se raporteze cât mai des la textele Sfintei Scripturi. Și acest lucru îl putem întâlni în întraga tradiție răsăriteană. Desigur, există texte biblice cu un grad de dificultate mai ridicat, dar lectura Bibliei nu este un act individual și izolat. Credinciosul deține un întreg set hermeneutic care îl face apt să înțeleagă textele biblice. Este voba în primul rând de apartenența lui eclesială. Astfel, ca mădular viu al Bisericii, credinciosul ortodox are la îndemână întreaga imnografie și iconografie, tâlcuirile patristice, îndrumarea duhovnicului, catehezele biblice ca să amintesc doar câteva dintre acestea. Practic, așa cum se exprima părintele Theodore Stylianopoulos, Biserică Ortodoxă este una eminamente biblică, toate practicile ei esențiale și dezvoltările ei sunt puneri în practică ale dialogului dintre comunitatea credincioșilor și Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, lectura Sf. Scripturi nu ar trebui să lipsească din viața noastră a tuturor, textele sfinte fiind, așa cum am mai afirmat, nu numai o arhivă de norme și legi, ci mai cu seamă hrană duhovnicească pentru că ele mijlocesc o întâlnire reală cu Hristos Logosul Dumnezeiesc. Pr. Marian Vild În prezent, Pr. Lect. Marian Vild este Directorul Departamentului de Teologie Istorică, Biblică și Filologie al Facultății de Teologie din București. În perioada martie 2016 ianuarie 2019 a îndeplnit funcția de Prodecan pentru activitatea studențească. Din anul 2010 este doctor în Teologie, specializarea Noul Testament, tema lucrării fiind: Eshatologia paulină. A semnat numeroase volume, studii și articole pe teme biblice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 700, Ultimul acces: 2026-07-25 06:57:44
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1