De ce nu se oficiază Sfânta Liturghie în Sfânta și Marea Vineri - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

De ce nu se oficiază Sfânta Liturghie în Sfânta și Marea Vineri

[2020-04-17]
de Iulian Dumitrașcu

Părinții Bisericii au stabilit ca Sfânta și Marea Vineri să fie zi aliturgică, adică zi în care nu se oficiază Sfânta Liturghie.
În această zi se ajunează, credincioșii fiind invitați la rugăciune și meditație profundă.
„Vinerea Patimilor, ziua împăcării noastre cu Dumnezeu, este o zi de reculegere profundă. Este ziua în care ne aducem aminte de răstignirea Mântuitorului, de Patima cea Sfântă și Dumnezeiască pe care a suferit-o pentru mântuirea întregului neam omenesc”, a spus Episcopul Visarion al Tulcii
„În această zi nu se oficiază nicio Sfântă Liturghie. Este o zi în care credincioși ajună până seara împlinind îndemnul Mântuitorului care spune: „când se va lua Mirele de la voi atunci veți posti”, a mai explicat ierarhul.
În Vinerea Mare, credincioșii trec pe sub Sfântul Epitaf care reprezintă trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului.
În timpul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se oficiază Sfânta Liturghie, numite aliturgice, neliturgice sau nonliturgice.
Aceste zile sunt următoarele:
miercuri și vineri din Săptămâna albă;
luni și marți din prima săptămână a Postului Paștelui;
vinerea dinaintea Crăciunului și cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea și se oficiază slujbele Ceasurilor și Vecernia.
În zilele aliturgice se postește cu ajunare deplină, iar faptul că nu se oficiază Sfânta Liturghie subliniază că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditație și rugăciune profundă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2026-07-28 08:51:05