Mănăstirea Cotmeana are un nou stareț[2020-05-25]de Gheorghe AnghelArhiepiscopul Calinic al Argeșului l-a instalat duminică pe noul stareț al Mănăstirii Cotmeana, pr. protosinghel Daniil Niță. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, iar la finalul slujbei l-a prezentat pe noul egumen care va coordona cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat activitatea administrativă, gospodărească și duhovnicească desfășurată de părintele Daniil Niță la mănăstirile argeșene Valea Mănăstirii și Trivale unde a fost stareț până în prezent. Arhiepiscopul Calinic și noul stareț al Mănăstirii Cotmeana. Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului. Cotmeana este considerată cea mai veche mănăstire din Țara Românească, fiind atestată documentar pentru prima dată în 20 mai 1388, într-un hrisov din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. Construită în prima sa formă de Radu I, domnitorul Țării Românești, biserica mănăstirii a fost refăcută de Mircea cel Bătrân între anii 1387-1389 și restaurată în anul 1711 de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Cotmeana. Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. După perioada regimului comunist, în anul 1990, cu grija și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, mănăstirea Cotmeana a fost redeschisă fiind așezat ca stareț al noii obști monahale părintele Ioasaf Boiciuc. Altar de credință strămoșească, Mănăstirea Cotmeana dăinuie de peste 630 de ani păstrând aprinsă candela credinței creștine a poporului român-ortodox. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 960, Ultimul acces: 2026-07-26 21:29:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1