Cum arată ansamblul parohial care va fi sfințit duminică de IPS Teofan[2020-09-11]de Sorin IonițeMitropolitul Teofan va sfinți duminică, 13 septembrie, un important ansamblu parohial din Botoșani, la Bucecea. Data aleasă pentru sfințire 13 septembrie are o încărcătură deosebită pentru comunitatea parohială Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea. Este ziua de naștere a celui care a inițiat în urmă cu treizeci de ani construcția bisericii, iar în 2018 a trecut la cele veșnice: Pr. Vasile Cojocariu, profesor al Seminarului Teologic din Dorohoi. Istoricul Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Bucecea începe în 1936. Până la acel moment, pe locul actual era cimitirul satului cu o capelă care ținea de prima parohie din localitate, Sfântul Nicolae. Pr. Vasile Cojocariu a venit la Bucecea în 1985. A găsit bisericuța și turnul clopotniță construite în 1888 din lemn, fără fundație, într-o stare avansată de degradare. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea După o luptă de aproximativ trei ani cu autoritățile comuniste, a reușit să obțină o autorizație de reconstrucție a bisericii. Comuniștii însă i-au aprobat construcția doar pe același amplasament, la aceleași dimensiuni și din aceleași materiale, lucru care nu a fost respectat. Astăzi se înalță la Bucecea o biserică impunătoare, dar și un centru social cu paraclis, aghiazmatar, lumânărar și alte anexe. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Biserica a fost pictată în perioada 2009-2018. 85% din lucrările de pictură au fost executate de Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului de Artă Creștină RESURRECTIO Mitropolia Moldovei si Bucovinei, iar 15% din lucrări de pictorul bisericesc Dumitru Pascari. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Lucrările de pictură au fost realizate cu sprijinul financiar al credincioșilor, a Secretariatului de Stat pentru Culte și al Consiliului Local Primăria Orașului Bucecea. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Pardoseala lăcașului de cult este din granit. Sub aceasta se află sistemul de încălzire instalat la începutul acestui an. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea În paralel cu construcția bisericii, începând cu anul 1991, a fost ridicat Centrul Social cu Paraclis Sfântul Vasile cel Mare. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Centrul cuprinde, pe lângă paraclis, o sală pentru activități cu tinerii, birou parohial, bucătărie, dar și o sală mortuară. Interiorul Paraclisului Sf. Vasile cel Mare. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea În cadrul parohiei funcționează o filială a Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) care întreprind diverse activități culturale, educative și filantropice. Tinerii au fost implicați și în pregătirile pentru sfințirea bisericii, dar și în promovarea evenimentului pe rețelele de socializare. Lumânărarul parohiei. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Mitropolitul Teofan va sfinți ansamblul parohial, apoi va oficia Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în curtea bisericii. Evenimentul va începe în jurul orei 07:00. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Parohia Sfântul Ioan Botezătorul este încadrată în categoria II urban b. ©Parohia Sfântul Ioan Botezătorul Bucecea Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 542, Ultimul acces: 2026-08-01 06:21:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1