Mitropolia Olteniei lansează un concurs de poezie religioasă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mitropolia Olteniei lansează un concurs de poezie religioasă

[2020-11-06]
de Gheorghe Anghel

Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei organizează un festival concurs de poezie religioasă dedicat elevilor (învățământul primar, gimnazial și liceal) din Oltenia. Data limită de înscriere este 20 noiembrie. Participanții trebuie să compună o poezie, având ca sursă de inspirație imaginea unei mănăstiri în perioada de toamnă.
„Prin organizarea acestui festival – concurs se urmărește cultivarea respectului copiilor și tinerilor pentru valorile culturale și promovarea valențelor educative ale religiei ortodoxe”.
„Printre obiective, amintim stimularea creativității copiilor și tinerilor cu preocupări în domeniul religiei, realizarea unor schimburi de experiență între copii și tineri, creșterea gradului de implicare a copiilor și tinerilor în activități culturale și de dezvoltare personală”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundației „Cuvântul care zidește”.
Înscrierea presupune transmiterea poeziei, în limba română (minim 2 strofe la Secțiunea Ciclul Primar și minim 3 strofe la Secțiunile Gimnaziu și Liceu), pe adresa de e-mail fundatia.cuvantul@gmail.com.
În textul e-mailului se vor preciza numele participantului, școala, clasa, profesorul coordonator și secțiunea.
Mai multe detalii despre regulamentul de organizare al evenimentului pot fi găsite pe blogul fundației.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 594, Ultimul acces: 2026-07-31 14:05:08