Artistul Alexandru Brădățan: Nu intru în scenă fără să îmi fac Cruce și fără să spun Tatăl Nostru | Ce spune despre colinde[2020-12-08]de Gheorghe AnghelUnul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară, Alexandru Brădățan, a vorbit deschis pentru Doxologia despre cariera sa, credința în Dumnezeu și despre colindele tradiționale românești. Nici nu aș concepe viața mea fară Dumnezeu și nu vreau să îmi creez acum o față de creștin perfect, dar pot spune ceva de care sunt sigur: în familia mea, Dumnezeu a fost și este în permanență prezent, a spus artistul. El mărturisește, fără să îi fie interpretat gestul drept laudă, că niciodată nu intră în scenă fără să își facă semnul Crucii și fără să spună Tatăl Nostru. Cu Dumnezeu m-am născut și tot cu El vreau să mor! N-am nicio rezervă când spun asta. Atunci când a fost întrebat de moderator cine este Alexandru Brădățan, interpretul nu a uitat să evidențieze rolul important pe care divinitatea o are în viața sa. Un om binecuvântat de Dumnezeu prin tot ceea fac și trăiesc, iar pentru asta nu pot decât să Îi mulțumesc și să Îl rog să mă țină mulți ani de acum, s-a prezentat Alexandru. Colindele sunt o parte din inima poporului român, a precizat artistul, care se raportează la aceste cântări precum la un dialog cu Dumnezeu. Eu, personal, văd fiecare colindă ca pe o rugăciune care vestește Nașterea Domnului și văd, apoi, Bucovina, ca pe un izvor nesecat de creație în ceea ce privește această datină. Fără ea, Bucovina n-ar mai fi Bucovina fără colinde ar fi ca ziua fară soare și noaptea fără lună. Ar fi ceva incomplet, sec Crăciunul fară colinde nu s-ar simți la fel. Alexandru Brădățan este foarte apreciat în zona Bucovinei, fiind un promotor al tradițiilor din zonă pe care le promovează prin cântec. Născut la data de 9 iunie 1989, Alexandru Brădățan a obținut Trofeul Festivalului Mamaia în 2008 și în 2009 trofeul concursului Moștenitorii, de care se leagă numele regretatei Mărioara Murărescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 688, Ultimul acces: 2026-08-03 09:59:12
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1