PS Daniil al Daciei Felix ne îndeamnă de Crăciun să facem loc păcii în suflete. Pacea o găsim numai în Biserică[2020-12-24]de Ștefana TotorceaPreasfințitul Părinte Daniil le-a transmis credincioșilor, în scrisoarea pastorală la Nașterea Domnului, că nu vor găsi pacea în lume, ci în Biserică. Iar dacă vor lăsa pacea să se aștearnă în sufletele lor, și Biserica lui Hristos se va consolida și va spori spiritual prin harul și «mângâierea Duhului Sfânt». Biserica are nevoie, iară și iară, de ridicare, de intrarea în cetatea Damascului și de căderea solzilor de pe ochii trupești și sufletești ai creștinilor fiecărei generații, scrie Episcopul Daciei Felix în pastorala sa intitulată Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor. Pe acest drum al Damascului, adică al schimbării interioare, Duhul Sfânt îi vorbește călătorului, adică credinciosului, așa cum îi vorbește Bisericii până la sfârșitul veacurilor: De la Cincizecime sau Rusalii și până la Parusie sau la A Doua Venire a Domnului, Duhul Sfânt vorbește neîncetat Bisericii celei universale a lui Hristos, precum și tuturor Bisericilor locale, risipite în timp și în spațiu. Duhul Sfânt vorbește Bisericii universale și bisericilor locale în calitate de ctitor al Bisericii lui Hristos și purtător de grijă al verticalității și orizontalității acesteia, explică ierarhul. Însă nu putem auzi și asculta cum se cuvine ceea ce Duhul Sfânt vorbește Bisericii, în fiecare zi și în fiecare loc, în fiecare veac și în fiecare timp sau vreme, decât făcându-se «o liniște mare» în noi înșine și în jurul nostru, precum la potolirea furtunii pe Marea Galileii, precum citim în cartea Faptele Apostolilor, scrie ierarhul. El citează versetele: Deci Biserica, în toată Iudeea și Galileea și Samaria, avea pace, zidindu-se și umblând în frica de Domnul, și sporea prin mângâierea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 9, 31). Niciodată Biserica nu va avea pace cu lumea, pentru că lumea nu are pace cu Dumnezeu. Biserica nu poate avea pace decât cu ea însăși, păstrând în ea însăși «pacea lui Hristos», mai explică episcopul. Având pace în Iudeea, Galileea și Samaria, Biserica se zidește și este zidită, dacă membrii și fiii ei umblă «în frica de Domnul», fapt care-i asigură «sporul» duhovnicesc prin harul și «mângâierea Duhului Sfânt», care vorbește Bisericii (cf. Apocalipsă 2, 7) la Praznicul Nașterii Domnului, încheie ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 704, Ultimul acces: 2026-07-31 01:25:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1