Horea, Cloșca și Crișan, comemorați la Cluj | Cei trei eroi și-au pus sufletul și viața pentru conaționalii lor[2021-03-02]de Gheorghe AnghelCei trei eroi și-au pus sufletul și viața pentru conaționalii lor, a spus Mitropolitul Andrei despre Horea, Cloșca și Crișan la evenimentul comemorativ organizat luni cu prilejul împlinirii a 236 de ani de la execuția acestora. Ierarhul a subliniat, cu regret, că în sufletele tinerilor de astăzi sentimentele patriotice nu mai sunt așa de puternice cum am dori noi să fie și a evidențiat rolul multiplu pe care îl au astfel de evenimente. Manifestările ca cea de față, pe lângă faptul că îi onorează pe cei plecați în eternitate, au și un rol pedagogic, și anume de a-i învăța pe cei de astăzi că pe jertfa lor se întemeiază o patrie, așa cum mântuirea lumii întregi se întemeiază pe jertfa Mântuitorului. Ceremonialul a avut loc la grupul statuar al celor trei martiri, de pe strada Octavian Goga din Cluj-Napoca. Evenimentul a debutat la ora 13:30 cu intonarea Imnului Național al României, după care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat o slujbă de pomenire, în prezența oficialităților locale, a reprezentanților mai multor instituții publice, a numeroși clujeni, istorici și oameni de cultură. Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, prof. dr. Tudor Sălăgean, au rostit alocuțiuni despre cei trei conducători ai răscoalei și despre importanța zilei, în special pentru românii din Transilvania. Apoi, în fața grupului statuar au fost depuse coroane și jerbe de flori. Un scurt program artistic a fost suținut de poetul Sandu Cătinean, precum și de ansamblurile folclorice Dor Transilvan și Rapsodia Someșană ale Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca. Eroi martiri ai națiunii române Anul trecut, Horea, Cloșca și Crișan au fost declarați eroi martiri ai națiunii române. Vor fi comemorați în data 2 noiembrie, ziua în care a izbucnit răscoala condusă de cei trei eroi români. Vasile Nicula, Ion Oargă și Gheorghe Crișan, cunoscuți mai bine sub numele de Horea, Cloșca și Crișan, au fost declarați eroi martiri deoarece răscoala țărănească din 1784 a avut un important rol în aprofundarea și cristalizarea conștiinței naționale a românilor din Munții Apuseni, contribuind la succesul revoluției române din Transilvania din 1848 și la Marea Unire din 1918. Răscoala a fost una dintre cele mai importante mișcări sociale de la sfârșitul veacului al XVIII-lea din Europa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 615, Ultimul acces: 2026-07-29 00:23:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1