Vizita prin parohiile din Oradea a Preasfințiilor lor Virgil Bercea și Ioan Călin Bot[2021-04-05]Aflat la Oradea pentru a predica exercițiile spirituale seminariștilor, PS Ioan Călin Bot a făcut în după amiaza zilei de sâmbătă, 3 aprilie 2021, însoțit de PS Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, o vizită prin Oradea pentru a vedea unele din parohiile din oraș.Primul loc a fost Complexul Baroc al Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, Bazilica și Palatul Episcopal pregătite pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Mai apoi Ierarhii au poposit la Sanctuarul Eparhial Maica Domnului, Casa Frentiu, Liceul Don Orione, Parohia Tuturor Sfinților și Parohia Sfânta Treime din Nufărul. Duminică, după celebrarea Sfintei Liturghii în parohia Schimbarea la Față din Velența, alături de Preasfințitul Virgil, părintele Gavril Buboi și Maria Sas, au vizitat Grădinița Mina a Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu. Grădinița Mina este numită în memoria italiencei Giacomina Martani, o voluntară care s-a implicat mult în proiectele Bisericii greco-catolice din Bihor și decedată în 2005 urma unui cancer galopant. (Eugen Ivuț pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 642, Ultimul acces: 2026-06-09 22:51:18
|
Timp total: 0,42s...
[]:1