Mitropolitul Ardealului a vizitat cea mai mare expoziție de icoane pe sticlă din Transilvania[2021-03-29]de Gheorghe AnghelÎnaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a vizitat duminică Muzeul Pr. Zosim Oancea din Sibiel. Instituția muzeală găzduiește cea mai mare expoziție de icoane pe sticlă din Transilvania, o splendoare de creativitate artistică de inspirație religioasă născută din bogăția tradiției creștine ortodoxe și din fantezia pictorilor țărani români. În colecția muzeului se află peste 600 de exponate, din următoarele zone geografice: Nicula, Valea Mureșului, Făgăraș, Brașov, Mărginimea Sibiului. Ierarhul a vizitat muzeul în contextul slujirii în biserica aflată în proximitatea instituției de cultură. În omilia de la liturghie, Mitropolitul Laurențiu a vorbit despre importanța faptelor bune pentru mântuire. Nu este suficient numai să postim cu postul de bucate, punând propriul trup la osteneală, ci trebuie mai ales să împărtășim și să înmulțim dragostea dumnezeiască pe care am primit-o de sus, ca dar, și care este în sufletul nostru și fără de care nu putem trăi. Trebuie s-o înmulțim prin lucrările pe care noi le săvârșim în viață, ajutând pe cel în suferință, prin aducerea lui la Hristos, Doctorul și Tămăduitorul deplin. Muzeul Pr. Zosim Oancea A fost înființat de Părintele Zosim Oancea, mărturisitor în temnițele comuniste. Ajuns preot la Sibiel, în ianuarie 1964, Părintele Oancea a avut inițiativa organizării unui muzeu de icoane pe sticlă după ce, în 1965, a restaurat vechea biserică a satului (1765), valoroasă prin frescele realizate între 1774 și 1775 de pictorii Stan și Iacob din Rășinari. Părintele Oancea i-a îndemnat locuitorii Sibielului să doneze icoanele pe sticlă regăsite în casele lor pentru a le expune într-un muzeu de interes public. Într-o primă fază, colecția a cuprins între 150-200 de icoane și au fost depuse în primul sediu al muzeului, o veche magazie situată în spatele bisericii și reconstruită complet între 1970 și 1971. Mărirea progresivă a colecției și creșterea numărului de vizitatori chiar și din străinătate au determinat, datorită unor donații internaționale (în primul rând din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva), realizarea celei de-a doua clădiri, începută în 1976 și încheiată în 1983, actualul sediu al Muzeului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 541, Ultimul acces: 2026-06-07 10:39:49
|
Timp total: 0,38s...
[]:1