Monahiile de la Voroneț decorate de Patriarh: Mănăstirea Voroneț este frumoasă și prin activitățile misionare[2021-04-13]de Iulian DumitrașcuPreafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit marți, 13 aprilie 2021, vizita stareței Mănăstirii Voroneț. Monahia Gabriela Platon a venit la București, însoțită de alte maici, pentru a vedea expoziția dedicată Mănăstirii Voroneț, organizată de Biblioteca Academiei Române și Mănăstirea Voroneț. În imagini: Vernisajul expoziției Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere Cu ocazia acestei vizite la Reședința Patriarhală, Patriarhul României le-a înmânat monahiilor de la Mănăstirea Voroneț diploma cu medalie a Anului 2020, Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români în Patriarhia Română. Diploma a fost acordată în semn de prețuire și recunoștință pentru merite deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștine și a filantropiei. Maicile au făcut cateheze cu toți credincioșii care au venit ca pelerini (părinți și copii). Au primit cu multă ospitalitate pe cei care s-au interesat de viața mănăstirii și de activități. De aceea, am oferit maicilor de la Voroneț diploma omagială și medalia comemorativă a Anului 2020 cu chipul a doi sfinți ierarhi români, Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Ne rugăm ca mănăstirea să fie ocrotită de cei doi sfinți ierarhi și să o ajute în lucrarea misionară, fiindcă activitățile de până acum sunt dovada unei frumuseți misionare. Mănăstirea Voroneț este frumoasă prin pictura interioară și exterioară, dar și prin activitățile misionare pe care maicile le-au dezvoltat de la redeschidere până acum, în frunte cu maica proinstareță Irina Pântescu, și acum, cu maica stareță Gabriela Platon. Vă dorim ani mulți cu sănătate, bucurie și ajutor de la Dumnezeu și să continuați această lucrare frumoasă și folositoare, le-a spus Patriarhul Daniel. Stareța Mănăstirii Voroneț i-a mulțumit Patriarhului pentru primire și binecuvântare. Îi suntem profund recunoscătoare, mai ales că am constatat faptul că Preafericirea Sa cunoaște toată activitatea noastră de la Voroneț. Preafericirea Sa cunoaște tot ceea ce s-a realizat la Mănăstirea Voroneț și prețuiește activitatea monahiilor și a maicii proinstarețe, stavrofora Irina Pântescu, care anul viitor va împlini 90 de ani de viață și 68 de ani de viață în mănăstire, a afirmat Monahia Gabriela Platon. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 617, Ultimul acces: 2026-06-07 22:30:34
|
Timp total: 0,32s...
[]:1