IPS Ioan, de Invierea Domnului: Noi L-am pus pe Cruce, iar El ne-a pus pe aripile vesniciei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

ÎPS Ioan, de Învierea Domnului: Noi L-am pus pe Cruce, iar El ne-a pus pe aripile veșniciei

[2021-05-03]
de Gheorghe Anghel

Mitropolitul Banatului a evidențiat în predica de Paști iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de umanitate. Slujba Învierii a fost oficiată sâmbătă, la miezul nopții, iar Sfânta Liturghie duminică dimineața, la Catedrala din Timișoara.
„Noi L-am pus pe Cruce, iar El ne-a pus atunci pe aripile veșniciei. Cum știe Dumnezeu să răsplătească omului: omul Îi dă Crucea, iar Dumnezeu, veșnicia! Crucea n-a putut opri iubirea lui Dumnezeu, iubirea trece dincolo de Cruce. Dumnezeu, chiar și atunci când este întristat, iubește”, a precizat ierarhul în omilia de la liturghie.
Ierarhul a definit iubirea drept „lacrima lui Dumnezeu care a căzut peste om; sângele vărsat de Hristos pentru noi”.
Credincioșii prezenți la Slujba Învierii, oficiată în noaptea de Paști, au primit Lumina Sfântă de la Ierusalim, adusă în România pentru a douăsprezecea oară consecutiv.
Referitor la Sfânta Lumină, Mitropolitul Banatului a spus:
„Iubiți frați și surori în Domnul, și anul acesta, Cerul s-a milostivit de noi, creștinii ortodocși, trimițându-ne semnul veșniciei, semnul luminii din casa veșniciei, Sfânta Lumină, pe care o aveți fiecare în mâinile, sufletele și în inimile frățiilor voastre în momentul acesta. După câte ați văzut și din mass-media a fost adusă tocmai de la Ierusalim, din mormântul Domnului. Binecuvântat să fie Dumnezeu, ca tocmai de la Ierusalim până aici, în binecuvântatul Banat, a ajuns raza luminii Învierii lui Hristos”!

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 496, Ultimul acces: 2026-06-04 00:39:41