Protopopul de Bran despre Sfintii de la Niculitel: Martirizati demult, dar randuiti pentru vremurile de acum - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Protopopul de Bran despre Sfinții de la Niculițel: Martirizați demult, dar rânduiți pentru vremurile de acum

[2021-06-04]
de Ștefana Totorcea

Protoiereul Gheorghe Colțea, protopop de Bran-Zărnești, a vorbit pentru Basilica.ro despre importanța Sfinților de la Niculițel. „Au fost martirizați cu aproximativ 1600 de ani în urmă. Dar de fapt ei au fost rânduiți pentru vremurile de acum, pregătiți de Dumnezeu, ca să ne apere”, spune părintele protopop.
După o serie de întâmplări miraculoase legate de data praznicului sfinților, părintele protopop și-a dorit foarte mult să ajungă la locul unde au fost descoperiți.
„Au fost martirizați pe un teritoriu foarte încărcat de istorie și foarte important în iconomia neamului românesc. Ei depun mărturie despre adâncimea în istorie a creștinismului românesc, pentru că etnogeneza poporului român a fost marcată de creștinism”, spune protopopul de Bran. „Iar acești sfinți întăresc acest adevăr adânc.”
La mormântul martirilor de la Niculițel. Foto credit: Arhiva personală
Cu cât țara este mai încercată de istorie, cu atât Dumnezeu ne oferă protecție, crede Părintele Gheorghe Colțea. „Vedeți cât a înflorit de mult, într-o perioadă secularizată, cultul sfinților. Dumnezeu ne-a dat o platoșă care ne apără. Dumnezeu ne-a trimis sfinți”, spune el.
Astfel, Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel au fost descoperiți relativ recent, în 1971, în plin comunism. Există o pronie și un scop și în acest fapt, afirmă părintele protopop. În biserica Parohiei Moeciu de Jos, pe care o păstorește, el păstrează cu evlavie fragmente din moaștele lor.
„Cu ani în urmă, în timpul comunismului, nici nu credeam că se va revigora Biserica. Dar iată cât de mult s-a revigorat, încât are și un trust de presă, prin care noi putem să facem propovăduire într-un mod modern, într-o lume modernă”, adaugă el.
„Această lucrare este susținută și așezată pe temelia sfinților. Iar sfinții din Dobrogea sunt o temelie extraordinar de adâncă în istorie, cumva sunt primele pietre puse la temelia neamului nostru.”

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 475, Ultimul acces: 2026-06-10 13:23:59