Mănăstirea Plumbuita: Procesiune cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mănăstirea Plumbuita: Procesiune cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul

[2021-08-29]
de Gheorghe Anghel

La Mănăstirea Plumbuita a avut loc sâmbătă o procesiune cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, primite recent de la Chilia „Sfânta Ana” a Mănăstirii Iviru din Muntele Athos.
Procesiunea a fost organizată în ajunul sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Sfintele Moaște și copia icoanei Maicii Domnului Prodromița au fost purtate în jurul bisericii și așezate, spre a fi cinstite de credincioși, într-un baldachin special amenajat, din incinta așezământului monahal.
La finalul procesiunii, protos. Justin Bulimar, starețul Mănăstirii Plumbuita, a spus credincioșilor că trăiesc un moment istoric deoarece mănăstirea a primit anul acesta o binecuvântare specială prin aducerea moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul, care rămân aici spre a fi mărturie a credinței și izvor de tămăduire și ajutor pentru închinătorii din Capitală și nu numai.
Procesiunea a fost urmată de Slujba Privegherii.
Mănăstirea Plumbuita este ctitoria domnitorului Petru cel Tânăr. Forma actuală a așezământului monahal datează din timpul voievodului Matei Basarab, care a reconstruit mănăstirea în anul 1647.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 562, Ultimul acces: 2026-07-30 15:02:21