Viata si misiunea Cardinal Caprio, unite pe altar - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Viața și misiunea Cardinal Caprio, unite pe altar

[2005-10-18]
În această dimineață, în Bazilica San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat Liturghia funerară pentru Cardinalul Giuseppe Caprio, care a murit duminică, la 90 de ani. În predica sa Papa a subliniat faptul că defunctul Cardinal a "slujit cu fidelitate Biserica", amintind apoi principalele momente ale vieții acestuia: nașterea sa într-un sat din regiunea Irpinia din sudul Italiei, anii de seminar de la Beneveto, studiile urmate la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma și hirotonirea sa în 1938. Papa a citat din testamentul prelatului: "Îi aduc mulțumită lui Dumnezeu cu inima plină de emoție și de recunoștință pentru că m-a chemat la preoție".

Sfântul Scaun a continuat: "Și noi trebuie să ne unim în rugăciune la această mulțumită a sa, acum când, pentru sufletul său, ne pregătim să oferim sacrificiul euharistic, centrul vieții preoțești. Îmi place să cred, în special în aceste zile când întreaga Biserică se concentrează asupra misterului euharistic, că aici, la altar, viața și slujirea Cardinalului sunt unite într-o profundă unitate." Papa Benedict s-a referit apoi la anii pe care Cardinalul i-a petrecut în slujba Sfântului Scaun Apostolic, în Nanking, Bruxelles, Saigon, Taipei și New Delhi. "Prezența lui Cristos Înviat a fost cu siguranță o sursă de mângâiere în momentele foarte dificile, precum atunci când a fost arestat în Nunțiatura din Nanking în 1951, după ce fusese expulzat din China."

Papa Benedict al XVI-lea a menționat motoul "Pax in virtute", ales de prelat atunci când Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea l-a numit ca Arhiepiscop în 1961, iar apoi a vorbit de cariera de pro-nunțiu în India, de participarea defunctului la Conciliul Vatican II, de numirea ca substitut în cadrul Secretariatului de Stat și ca președinte al Administrației Patrimoniului Sfântului Scaun. Creat Cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în 1979, Giuseppe Caprio, a spus Papa Benedict, a fost mereu cunoscut pentru "viziunea globală pe care o avea asupra Bisericii, pentru grija sa constantă în aspectele administrative, atent mereu la lucrurile înalte, în deplină adeziune la spiritul Conciliului."

În încheiere, Papa a amintit de iubirea Cardinalului Caprio pentru Euharistie și a exclamat: "Cu afecțiune și recunoștință, să îl însoțim pe acest frate al nostru în drumul său spre adevăratul Răsărit, cu alte cuvinte spre Cristos, soarele care nu apune niciodată, încredințați fiind că Dumnezeu îl va primi cu brațele deschise."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2026-06-08 18:01:40