În Brașov va fi construită o nouă biserică[2021-09-13]de Gheorghe AnghelMitropolitul Laurențiu a sfințit duminică piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei Brașov-Valea Cetății II, informează Mitropolia Ardealului. Noul locaș de cult va fi construit pe locul actualei capele a parohiei și va avea hramurile: Adormirea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci. Slujba de sfințire a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în aer liber, în curtea lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul Anatoly din Brașov. În cadrul Sfintei Liturgii, diaconul Vasile Badiu a fost hirotonit preot pentru Parohia Bucium, Protopopiatul Făgăraș, județul Brașov. În omilia sa, Mitropolitul Laurențiu a vorbit despre duminica pregătitoare pentru sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. La final, părintele paroh Teodor Ionuț Ploscaru a fost hirotesit iconom stavrofor. Părintele Teodor Ionuț Ploscaru a mulțumit tuturor celor care se implică în proiectul parohial de a construi o nouă biserică pe terenul unde se află acum capela în care se oficiază sfintele slujbe, neîncăpătoare adesea pentru credincioși. Capela a fost amenajat în anul 2005 într-un fost spațiu administrativ al cartierului Astra din Brașov pentru a fi aproape de locuințele credincioșilor din parohia Valea Cetății II. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 568, Ultimul acces: 2026-07-26 12:08:34
|
Timp total: 0.06s...
[]:1