Muzeul Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost inaugurat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Muzeul Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost inaugurat

[2021-11-03]
de Iulian Dumitrașcu

Muzeul Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a fost inaugurat luni în urma unor multiple lucrări de consolidare și restaurare executate prin intermediul fondurilor europene.
Proiectul Consolidare, restaurare și punere în valoare a „Muzeului Bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei”, fostul „Seminar Vechi” din cadrul ansamblului Episcopiei Buzăului, a fost derulat în perioada 2017-2021.
La slujba de sfințire, Arhiepiscopul Ciprian i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru reușita acestui proiect, și i-a pomenit pe predecesorii săi, care au contribuit la înfăptuirea acestei lucrări:
„Episcopul Ghenadie Niculescu (1923-1943), inițiatorul proiectului de amenajare a unui muzeu eparhial în incinta Centrului Eparhial; Episcopul Dr. Antim Angelescu (1944-1979), care a pus în aplicare, atât cât i-a fost cu putință, respectivul proiect, și Arhiepiscopul Epifanie Norocel (1982-2013), cel ce a reorganizat muzeul eparhial în «mărețul palat» al Seminarului Teologic din Buzău, ctitorit de Episcopul Chesarie Căpățână, între anii 1836-1838”, a spus Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Din partea Patriarhiei Române, a vorbit Pr. Cons. patriarhal onorific Florin Șerbănescu, cel care în anul 2007 a fost implicat direct în procesul de selectare, curățare și expunere a obiectelor de patrimoniu în Muzeul Eparhial.
Pr. Dragoș-Mihail Olteanu, consilier la Sectorul Cultural-educațional al Eparhiei Buzăului și Vrancei, a prezentat câteva date privitoare la proiectul de reabilitare a clădirii.
„În cadrul proiectului, s-au efectuat ample lucrări de restaurare la subsolul, parterul, etajul și mansarda clădirii, fiind realizate spații pentru expoziții permanente și temporare cu circuite de vizitare coerente, depozite, birouri, laboratoare, grupuri sanitare și garderobă”.
„Cu toate că graficul lucrărilor a fost respectat în întregime, pandemia de COVID-19 a întârziat activitățile de amenajare și dotare a spațiilor interioare, motiv pentru care proiectul a fost prelungit cu încă un an”, a menționat Părintele Dragoș-Mihail Olteanu.
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a oferit celor care s-au implicat în proiect Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” și medalia jubiliară dedicată Episcopului Chesarie, la împlinirea a 175 de ani de la intrarea sa în veșnicie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 710, Ultimul acces: 2026-07-25 18:07:08