Episcopul Gurie a fost pomenit la Catedrala din Deva[2021-11-16]de Gheorghe AnghelPreasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a oficiat luni slujba parastasului pentru Episcopul Gurie, trecut în veșnicie la finalul lunii octombrie. Pomenirea a avut loc, după Sfânta Liturghie, la mormântul ierarhului aflat în catedrala Episcopală din Deva, informează eparhia. Luni, 15 noiembrie, în prima zi a postului a fost cinstit Sfântul Mucenic Gurie. PS Gurie (Grigorie Georgiu) ar fi împlinit la finalul acestui an vârsta de 53 de ani. S-a născut în ziua de 31 decembrie 1968, în localitatea Huța Chiuiești, județul Cluj, din părinții Teodor și Maria Georgiu. A urmat Școala generală cu clasele I-IV din satul natal și clasele V-VIII la Liceul Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca (1976-1984), apoi Liceul Traian Vuia din Cluj-Napoca (1984-1988), Seminarul Teologic (1988-1992) și Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996, cu licență). A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, secția de Teologie Sistematică (1996-1997), cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (1997-2001). Când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova era frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989), apoi a devenit secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu (1989-1996) și a fost tuns în monahism cu numele Gurie. A fost hirotonit ierodiacon (februarie 1990) și ieromonah (1992); a fost eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova în perioada 1992-1996, a fost hirotesit protosinghel în 1996, apoi arhimandrit, în 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei în perioada martie 2000 august 2001. În luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul Strehăianul. În urma înființării Episcopiei Devei și Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al eparhiei și înscăunat la Deva pe 29 noiembrie același an (2009). Cât a fost la studii în Italia, a înființat comunitățile ortodoxe române din Padova, Pordenone, Treviso și Verona, a editat publicația lunară, Lumină Lină, a parohiei din Padova, a publicat diferite articole în presa religioasă din Italia (Oriente Cristiano, Difesa del popolo, II Gazzettino, Portavoce, ș.a.) dar și în reviste din țară. A fost coautor la volumele Meditații duhovnicești la sfârșit de modernitate (1999) și Despre mântuirea sufletului în era postindustrială (2001), a ținut conferințe pe teme de spiritualitate ortodoxă în țară și străinătate. Din 2011 predă în calitate de profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 696, Ultimul acces: 2026-07-25 08:11:45
|
Timp total: 0.07s...
[]:1