Ctitorul de eparhii, Episcopul Emilian Birdaș a fost evocat la Caransebeș - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ctitorul de eparhii, Episcopul Emilian Birdaș a fost evocat la Caransebeș

[2021-11-24]
de Gheorghe Anghel

Episcopul Emilian Birdaș a fost pomenit în zilele de 22 și 23 noiembrie, la Caransebeș, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa. Numele ierarhului este legat de reînființarea Episcopiilor Alba Iuliei (1975) și Caransebeș (1994).
Pentru activitatea sa a fost numit „ctitorul de eparhii”.
„Emilian episcopul a fost părintele nostru duhovnicesc, a fost și va rămâne un model de slujire și de apărare a bisericii strămoșești. Nu a precupețit nici un efort, toată energia sa și toată puterea lăuntrică a pus-o în slujba Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească. Chiar dacă a avut o vârstă înaintată și-a dorit din tot sufletul să pună început bun și acestei Eparhii din Banatul de Munte, o eparhie răstignită de regimul comunist și înviată prin înscăunarea episcopului Emilian în august 1994. Acest vrednic episcop a ars pentru Biserica lui Hristos”, a spus Preasfințitul Părinte Lucian.
Restauratorul Episcopiei Caransebeșului, vrednicul de pomenire Emilian Birdaș, își doarme somnul de veci în Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, necropola episcopilor Caransebeșului. Foto credit: Episcopia Caransebeșului
Sfânta Liturghie oficiată marți în Catedrala din municipiu a fost prezidată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului. Au coliturghisit Mitropolitul Andrei al Clujului, Mitropolitul Ioan al Banatului, Episcopul Lucian al Caransebeșului și Episcopul Emilian Crișanul.
După liturghie și parastas, a fost prezentată medalia comemorativ㠄Emilian Birdaș – un secol de la naștere (1921-2021) și 25 de ani de la trecerea la cele veșnice (1996-2021)”.
A fost vernisată și expoziția foto-documentar㠄Episcopul Emilian Birdaș – omul și arhiereul” la Colecția muzeal㠄Episcop Elie Miron Cristea” la Centrul eparhial. Ierarhii au vizitat apoi mormântul episcopului Emilian de la Biserica Sf. Ioan, unde au oficiat o slujbă de pomenire.
Manifestările organizate de Episcopia Caransebeșului cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte s-au desfășurat în perioada 22 noiembrie – 23 noiembrie, sub genericul „Un secol de la nașterea episcopului Emilian Birdaș 23 noiembrie 1921 – 23 noiembrie 2021”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1408, Ultimul acces: 2026-07-28 01:21:24