A fost instalat primul paroh al unei noi comunităţi ortodoxe din Bacău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

A fost instalat primul paroh al unei noi comunităţi ortodoxe din Bacău

[2022-01-11]
de Ştefana Totorcea

Părintele Protopop Eugen Ciprian Ciuche a instalat duminică primul paroh unei noi comunităţi de credinţă din nordul oraşului Bacău: Părintele Daniel-Ionel Marari este primul paroh al Parohiei „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”.
După slujbă, părintele protopop a citit Decizia de numire a preotului paroh şi l-a felicitat pentru noua misiune duhovnicească.
„Îl felicităm astăzi pe părintele Daniel Ionel pentru noua misiune, dar şi pentru faptul că astăzi serbează şi ziua de nume a prea cucerniciei sale”, a spus Părintele Eugen Ciprian Ciuche.
„Suntem impresionaţi pentru faptul că încă din primele zile biserica este plină şi se vede încă o dată gândul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, care spune că, atunci când o biserică se deschide, ea se umple de la sine. Biserica încă are puterea să ne cheme la mântuire şi dovada că sunteţi aici este şi că răspundeţi chemării lui Dumnezeu de a vă mântui şi a vă sfinţi.”
„Este nevoie întotdeauna de un călăuzitor. Aşa spune Sfântul Antonie cel mare: Vai de cel care pleacă singur în pustie, căci, dacă greşeşte, nu are cine să îl călăuzească şi să îl întoarcă la calea cea dreaptă. Aici nu este o pustie şi nu sunt doar betoane turnate, ci este şi un părinte viu, lucrător, un părinte deosebit, care are foarte multă experienţă în activitatea cu tinerii şi mai ales cu persoane ca dumneavoastră”, a mai spus părintele protopop.
Noul paroh a primit din mâinile Protopopului de Bacău Sfânta Evanghelie, crucea de binecuvântare şi cheile bisericii.
Părintele Daniel-Ionel Marari este inspector eparhial la Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, unde organizează numeroase activităţi pentru copii şi tineri.
Înainte de a deveni primul paroh al Parohiei „Sf. Ier. Vasile cel Mare”, a slujit o perioadă ca preot paroh la Parohia Fundu Tutovei, unde a construit o biserică şi un complex parohial, apoi la Parohia „Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2026-09-22 01:01:35