Au debutat manifestările dedicate bicentenarului învăţământului teologic arădean - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Au debutat manifestările dedicate bicentenarului învăţământului teologic arădean

[2022-01-30]
de Iulian Dumitraşcu

În ziua cinstirii Sfinţilor Trei Ierarhi au debutat manifestările dedicate bicentenarului învăţământului teologic arădean.
Deschiderea a avut loc prin oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala istorică a Aradului de către Arhiepiscopul Timotei şi alţi opt ierarhi ai Bisericii noastre.
A fost oficiată şi o slujbă de pomenire pentru ierarhii, profesorii, ostenitorii şi ctitorii Institutului Teologic, Academiei Teologice şi Facultăţii de Teologie din Arad.
La sărbătoarea Bicentenarului teologiei arădene au fost prezenţi reprezentanţi ai oficialităţilor centrale şi locale, conducerea celor două universităţi arădene, reprezentanţi ai instituţiilor şcolare şi de cultură din oraşul Arad, studenţi teologi, elevi seminarişti şi alţi credincioşi.
Festivitatea de inaugurare a Bicentenarului teologiei arădene s-a desfăşurat în Aula facultăţii.
A avut loc lansarea Medaliei aniversare a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad „INSTITUT-ACADEMIE-FACULTATE – 200 de ani de la înfiinţarea învăţământului teologic ortodox din Arad (1822-2022)”.
Medalia a fost conferită ierarhilor prezenţi la manifestare, oficialităţilor judeţene centrale şi locale, precum şi urmaşilor preoţilor profesori de la Academia Teologică şi Facultatea de Teologie din Arad.
Împreună cu medalia s-a acordat şi o Diplomă aniversară, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.
La final, a fost lansată colecţia „Monografii-Teologi arădeni”, care cuprinde monografiile istorico-teologice ale episcopilor şi profesorilor de teologie din perioada Institutului şi a Academiei şi care vor fi elaborate de actualii profesorii ai Facultăţii de Teologie arădene.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 803, Ultimul acces: 2026-09-22 01:24:42