Dr. Imogen Tietze: Scriptura vrea să ne transmită câte ceva despre credinţă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Dr. Imogen Tietze: Scriptura vrea să ne transmită câte ceva despre credinţă

[2022-03-01]
În urmă cu şase ani, dr. Imogen Tietze a început organizarea unui şir de cursuri în Mănăstirea Ordinului Salvatorian din Timişoara-Elisabetin, având ca temă Sfânta Scriptură, mai precis Noul Testament. Cu prilejul Anului Sf. Scripturi, proclamat de către Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, pentru Dieceza de Timişoara, am rugat-o pe dr. Tietze să ne împărtăşească câteva gânduri legate de acest curs.

– Ce parte a Sfintei Scripturi aţi parcurs până în prezent în cadrul acestor cursuri?
– Cursul biblic care îl conduc aici în Mănăstirea Ordinului Salvatorian, în acest an, a ajuns la a şasea ediţie. Am început cu Evanghelia după Matei, apoi cu cele după Marcu, Luca şi Ioan, după care am continuat cu Apocalipsa Sf. Apostol Ioan. Deşi aceasta este ultima carte a Bibliei, fiind la începutul pandemiei SARS-COV-2, când tuturora le-a fost frică de ceea ce se va întâmpla, am considerat că din actuale motive sanitare este bine să parcurgem această parte. În acest an, în cadrul cursului vorbim despre scrisorile Sf. Paul. Cum în afara scrisorilor Sf. Paul mai sunt şi alte scrisori, ele vor constitui tema cursului din anul viitor. Cursul durează jumătate de an, adică vor fi şase întâlniri, la câte o întâlnire pe lună, din octombrie până în martie. Am organizat aşa, fiindcă vara oamenii au treburi prin grădină, este şi perioada concediilor, şi atunci nu vin. Fiecare întâlnire începe sâmbătă de la ora 10.00 şi durează până după-amiaza, la ora 16.00. Este destul de mult timp, unii chiar sunt de părere că este prea mult, însă eu totuşi consider că este bine aşa, fiindcă putem intra mai profund în temă, ne obişnuim mai mult unul cu celălalt, şi este inclus şi prânzul.
Sunt persoane care vin la toate şase întâlnirile, respectiv care au venit până acum la toate cursurile. Participanţii sunt de vârstă medie, majoritatea sunt de între 50-60 de ani. De obicei sunt oameni care sunt implicaţi în activităţile parohiilor, care merg regulat la biserică şi vor să afle mai mult despre Cuvântul lui Dumnezeu. Aici au ocazia să cunoască destul de bine un anumit text sau scrisoare şi este important să vadă şi să înţeleagă, ce scrie în ele. Totodată mai este important şi faptul de a nu se apropia de text cu părerea gata formată. Evident, în cadrul cursului avem timp să citim doar anumite părţi ale Evangheliilor. De obicei textele sunt grupate în jurul anumitor teme, de exemplu: ucenicie, minunile lui Isus, pildele lui Isus, patimile şi învierea lui Isus din Evanghelia respectivă. În cadrul acestui curs, de fiecare dată citim câte o scrisoare a Sf. Paul. Discuţiile nu sunt la nivel foarte înalt, folosind limbajul teologic, fiindcă eu doresc ca cei care participă să înţeleagă mai bine şi la rândul lor să poată da explicaţii celor care nu au citit aceste scrisori şi au ei înşişi întrebări. Toate cursurile, dar mai ales acesta despre scrisorile Sf. Paul, este practic un curs de cateheză, despre adevărurile de bază ale credinţei noastre. Aceasta multora le place şi ar putea fi un îndemn şi pentru ceilalţi doritori să participe fiindcă abordăm teme cum ar fi: Ce înseamnă învierea, ce înseamnă Preasfânta Treime, cine este Duhul Sfânt, cine este Isus? Sunt teme importante, pe care mulţi le-au învăţat doar la orele de religie înainte de Prima Împărtăşanie, dar la nivel de adult nu. Iar acest curs este o şansă să aducem în discuţie şi aceste teme de credinţă.
– Cum se desfăşoară acest curs?
– După cum am amintit mai sus, cursul începe la ora 10.00. Din cauza pandemiei sunt două feluri de programe: unele cu prezenţă fizică şi altele online, pe platforma Zoom. În varianta cu prezenţă fizică, de la ora 10.00 le prezint participanţilor tema actuală, textul redactat. Urmează activităţi în grupuri mici, unde membrii grupurilor răspund la câteva întrebări şi discută pe baza textului. Urmează plenul, unde se prezintă rezultatul discuţiilor. Este inclus şi prânzul, care este important pentru ca cei prezenţi să se cunoască mai bine între ei. După prânz continuăm cu discuţii, iar cursul se încheie cu o rugăciune în jurul orei 15.00-16.00. În perioada de pandemie cursurile s-au mutat pe platforma Zoom, unde programul a început tot la ora 10.00 şi s-a terminat până la prânz.
– În general câţi se înscriu la aceste cursuri?
– Se înscriu în jur de 20 de persoane, dar nu toţi au timp să şi participe. Regulat vin aproximativ 10-15 persoane. Discuţiile într-un grup aşa de mic pot fi mai profunde, cu toate că eu m-aş bucura dacă ar fi mai mulţi interesaţi.
– Aţi menţionat de faptul că tema următorului curs o vor constitui celelalte scrisori din Noul Testament. Mai aveţi şi alte planuri pentru cursanţi?
– Da, aş dori un curs despre Vechiul Testament, măcar câteva texte de bază, ca să fim conştienţi că şi Vechiul Testament este valabil pentru noi. Câteva lucruri despre Avram, Moise, David. În total vor fi atunci opt cursuri în opt ani.
– Dacă cineva începe să citească acum Sfânta Scriptură şi nu este încă familiarizat cu limbajul şi structura ei, ce l-aţi sfătui?
– Să înceapă cu Evangheliile, fiindcă este o parte mai uşor de parcurs, decât celelalte părţi ale Bibliei. Dacă totuşi vrea să o citească începând cu Vechiul Testament, să înceapă cu Geneza. Este o valoare să citim Biblia de la început până la sfârşit, dar dacă cineva face asta fără nici o pregătire anterioară sau fără măcar să audă părţi din ea în cadrul Sfintei Liturghii în biserică, nu va înţelege mult. De aceea eu nu aş recomanda aceasta în cazul persoanelor care până acum nu au citit-o deloc. Cine totuşi doreşte, pentru început, l-aş sfătui să citească Noul Testament, şi din cele patru Evanghelii prima să fie Evanghelia după Marcu. Totodată este important să conştientizăm: Biblia nu vrea să ne dea informaţii despre ştiinţele naturii şi nu este un reportaj despre viaţa lui Isus. Sf. Scriptură tot timpul vrea să ne transmită câte ceva despre credinţă, intenţia Evangheliştilor fiind mereu propovăduirea credinţei.
– Vă mulţumim mult pentru interviu şi pentru timpul acordat! (interviu realizat de Biroul de presă al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1422, Ultimul acces: 2026-09-23 09:40:20