Protopopiatul Brăila are un nou protoiereu[2022-03-01]de Andrei UrsuleanÎnaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a instalat un nou protopop în Protoieria Brăila. Ceremonia a avut loc în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din municipiul Brăila, şi a fost precedată de slujba Paraclisului Maicii Domnului. După rânduiala specifică, Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a oferit Preotului Ştefan Constandache, de la parohia „Sfântul Proroc Ilie” din Brăila, însemnele noii sale slujiri, bentiţa, brâul roşu şi crucea pectorală. La finalul ceremoniei, a fost citită şi gramata chiriarhală. Totodată, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre echilibrul duhovnicesc pe care îl dobândim prin rugăciune şi a subliniat importanţa conlucrării eficiente în lucrarea administrativă a Bisericii, prin „jertfelnicie, disponibilitate şi comuniune frăţească”. La eveniment au participat clericii din Protopopiatul Brăila, care l-au primit cu „bucurie şi entuziasm în această nouă slujire”, au apreciat reprezentanţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Pe această cale, IPS Casian i-a mulţumit fostului protopop al Brăilei, Preotului Mircea Băncilă, pentru întreg efortul misionar şi administrativ depus în sprijinul Eparhiei. La final, au fost discutate şi aprobate măsuri practice şi de impact privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1578, Ultimul acces: 2026-09-23 20:16:42
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1