Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” a organizat o zi de rugăciune pentru pace[2022-03-03]Urmând îndemnul Sfântului Părinte, miercuri, 2 martie 2022, de Miercurea Cenuşii, Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Bucureşti a organizat o întreagă zi de rugăciune, care s-a desfăşurat în cea mai mare parte la biserica Sfânta Tereza, în colaborare cu preoţii şi credincioşii parohiei.A fost o activitate complexă, ce a vizat toate ciclurile şcolare: primar, gimnazial, liceal, postliceal sanitar. Programul de rugăciune a debutat cu participarea câtorva clase de elevi şi cadre didactice la Sfânta Liturghie de la ora 7.15. Alte trei clase au participat la liturghia de la ora 8.00. Până la următoarea Sfântă Liturghie de la ora 11.00, elevii de liceu au organizat Rozariul meditat şi Calea Crucii. După Sfânta Liturghie de la ora 11.00, la care au participat activ clase de liceu, dar şi de gimnaziu, s-a început Adoraţia euharistică, până la Liturghia de seară, cu participarea comunităţii de la Sfânta Tereza, dar şi a elevilor şi profesorilor de la clasele de învăţământ postliceal sanitar. Între orele 14.00 -15.00, adoraţia a fost asigurată de cadrele didactice si nedidactice, dar şi de clasele de la învăţământul primar, împreună cu învăţătoarele şi profesorii. Întrucât spaţiul la biserica Sfânta Tereza este redus, învăţătoarele de la o parte din clasele de învăţământ primar au ales să se roage cu elevii în clasă şi să organizeze diferite alte activităţi cu tema Pacea în lume. Scopul central al acestei zile de rugăciune intensă, care a marcat începutul Postului Mare, a fost implorarea păcii în Ucraina şi în lumea întreagă. Copiii şi tinerii au fost îndemnaţi încă din zilele precedente de către cadrele didactice să empatizeze cu suferinţa copiilor şi a tinerilor din ţara vecină. Au înţeles că singura şansă de a restabili pacea şi de a o menţine este rugăciunea înălţată către Tatăl ceresc şi către Sfânta Fecioară. De aceea, încredinţându-i pe fraţii noştri, dar şi pe noi toţi grijii materne a Preacuratei Fecioare Maria, ne-am rugat, printre altele, toate misterele de Rozariu şi Rozariul Divinei Milostiviri. Cu elevii de liceu s-au meditat texte din Vechiul şi Noul Testament, pe muzică gregoriană, psaltică (bizantină), clasică, dar şi modernă, cu încărcătură spirituală. Elevii au fost deosebit de receptivi la mesaj, iar rugăciunea a fost într-adevăr intensă. Glasurile cristaline ale copiilor s-au ridica cu siguranţă la Cer. (sr. Rodica Miron, director al Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif”) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 576, Ultimul acces: 2026-09-24 02:42:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1