Victimele masacrului de la Fântâna Albă comemorate la Varniţa şi la Putna, de ambele părţi ale graniţei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Victimele masacrului de la Fântâna Albă comemorate la Varniţa şi la Putna, de ambele părţi ale graniţei

[2022-04-01]
de Ştefana Totorcea

Victimele masacrului de la Fântâna Albă au fost comemorate vineri de ambele părţi ale graniţei: atât la locul tragediei, în Pădurea de la Varniţa (Bucovina de Nord), cât şi la Mănăstirea Putna, care în Anul Centenar al Marii Unirii a construit un portal alb dedicat victimelor. „Fântâna Albă este rana Bucovinei, este rana tuturor românilor”, a spus stareţul Putnei. „Ea nu s-a vindecat nici până astăzi.”
Comemorarea de la Mănăstirea Putna a inclus un parastas, discursuri şi un program artistic susţinut de elevii şcolilor din zonă. Au depus coroane de flori Primarul comunei Putna, Directorul Şcolii „Mitroplit Iacob Putneanul” şi Directorul Adjunct al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.
Părintele Stareţ Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor şi schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi delegatul Părintelui Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor la comemorare, a prezentat contextul istoric de după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.
Comemorarea de la Putna a început cu slujba Parastasului, oficiată la Portalul Alb al mănăstirii vineri, 1 aprilie 2022. Foto: Mănăstirea Putna
„Uniunea Sovietică a ocupat, în 1940, Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România. Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă – Varniţa la 1 aprilie 1941, spre seară”, a spus el.
„Cei din fruntea grupului purtau trei cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă nici un rău nimănui, ci doresc doar libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea lor pe loc. Ajunşi în apropierea graniţei, au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere.”
Instituţiile de învăţământ şi autorităţile locale au depus coroane la Portalul Alb al Mănăstirii Putna în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă vineri, 1 aprilie 2022. Foto: Mănăstirea Putna
„Masacrul de la Fântâna Albă nu a fost singura dată când românii din nordul Bucovinei au dorit să treacă graniţa şi au fost ucişi”, a afirmat părintele arhimandrit.
„Dar, prin numărul lor şi prin faptul că totul s-a întâmplat la lumina zilei, după discuţii cu reprezentanţii autorităţilor, masacrul de la Fântâna Albă reprezintă pe toţi bucovinenii care au fost ucişi pentru libertate şi neatârnare.”
„Trebuie să ne rugăm pentru ei măcar o dată în fiecare an, să le înţelegem dorinţa, să le preţuim cu recunoştinţă jertfa, pentru a învăţa de la ei. În ecteniile care s-au pus, rugăciunile care s-au citit cu câteva minute în urmă, s-a spus că ei au murit atunci şi au dorit credinţă şi neatârnare”, a mai spus Arhimandritul Melchisedec Velnic
„Fântâna Albă este rana Bucovinei, este rana tuturor românilor. Ea nu s-a vindecat nici până astăzi”, a spus ”, a spus Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Putnei, vineri, 1 aprilie 2022. Foto: Mănăstirea Putna
„Cine înţelege duhul libertăţii celei adevărate, acela înţelege ce înseamnă şi credinţa cea adâncă, credinţa care ne-a ţinut şi ne ţine. Dumnezeu să-i odihnească cu drepţii şi de acolo, de sus, să întărească neamul şi poporul întru răbdare şi să mijlocească şi pentru pace în ţara vecină, ca pacea să se aştearnă peste tot, fiindcă, acolo unde este pace, acolo este şi duhul lui Dumnezeu”, a încheiat stareţul Putnei.
Au mai susţinut scurte alocuţiuni părintele Mihai Cobziuc, directorul Departamentului Minorităţi din cadrul Sectorului Misiune Pastorală şi Actualitate Creştină al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Primarul Putnei, Gheorghe Coroamă, profesorul de istorie Cristian Puha, director adjunct al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, precum şi Laurenţiu Brăneanu, care a reprezentat ASCOR Suceava şi Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia studenţi de la Universitatea din Suceava.
Corul „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul”, al şcolii gimnaziale cu acelaşi nume din Putna, la comemorarea masacrului de la Fântâna Albă organizată la Mănăstirea Putna vineri, 1 aprilie 2022. Foto: Mănăstirea Putna
„Prin jertfa acestor români pe care noi îi pomenim rămâne o legătură vibrantă între Bucovina de Nord şi Bucovina de Sud”, a spus Părintele Mihai Cobziuc.
În a doua parte a programului au prezentat un program artistic elevii de la instituţiile de învăţământ din zonă.
Au cântat cu flori albe în mâini copiii din Corul „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul”, al şcolii gimnaziale cu acelaşi nume din Putna, urmaşa primei şcoli rurale din Moldova, înfiinţată de Sf. Iacob Putneanul. Copii au fost dirijaţi de profesoara de muzică Mariana Maloş.
Părintele Mihai Cobziuc, Arhim. Melchisedec Velnic şi copiii din corul „Ai lui Ştefan, noi oşteni” la comemorarea masacrului de la Fântâna Albă vineri, 1 aprilie 2022. Foto: Mănăstirea Putna
În cadrul Parteneriatului dintre Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus şi Mănăstirea Putna, au prezentat un consistent program artistic elevii Grupului Vocal Tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, coordonat de Prof. Vasile Schipor.
Portalul memorial dedicat de Mănăstirea Putna victimelor de la Fântâna Albă în seara de vineri, 1 aprilie 2022, după comemorarea organizată la mănăstire. Foto: Mănăstirea Putna
De obicei, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna, mergea în persoană la Fântâna Albă – Varniţa în ziua de comemorare, dar starea de război nu a permis prezenţa sa peste graniţă nici anul acesta, după ce în anii trecuţi nu a putut participa din cauza pandemiei.
Sfinţia Sa a vorbit în repetate rânduri, inclusiv vineri seară, despre „un geamăt, un freamăt al pădurii” de la Varniţa, pe care le-a simţit în repetate rânduri la locul masacrului.
Copii cu cruce şi ripide la comemorarea organizată în pădurea de la Varniţa, pe locul masacrului de la Fântâna Albă, vineri, vineri, 1 aprilie 2022. Foto: Facebook / Ziarul „Zorile Bucovinei”
„De fiecare dată când începeam slujba de pomenire, parcă pământul se mişca şi el, pentru că, să ştiţi, dragi tineri, mulţi erau încă vii în gropile comune, când au fost împinşi şi acoperiţi cu pământ. Cum spune un martor ocular de acolo, pământul a gemut încă multe zile”, a spus el.
Consulul general al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, a participat vineri, 1 aprilie 2022, la comemorarea de la Varniţa – Fântâna Albă împreună cu Florin Stan, referent la consulat. Foto: Facebook / Ziarul „Zorile Bucovinei”
La Varniţa, în Ucraina, organizaţiile românilor din Bucovina de Nord au organizat vineri o slujbă de pomenire. Li s-au alăturat Consulul General al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, şi Acad. Alexandrina Cernov, cernăuţeancă de origine.
La comemorarea de la Varniţa – Fântâna Albă de vineri, 1 aprilie 2022, a participat Acad. Alexandrina Cernov, cernăuţeancă de origine şi membru de onoare al Academiei Române. Foto: Facebook / Ziarul „Zorile Bucovinei”
În 2011, Parlamentul României a decretat ziua de 1 aprilie drept Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.
Portalul memorial dedicat de Mănăstirea Putna victimelor de la Fântâna Albă în seara de vineri, 1 aprilie 2022, după comemorarea organizată la mănăstire. Foto: Mănăstirea Putna

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 577, Ultimul acces: 2026-09-24 13:52:27