„Rugă pentru pace” – eveniment cultural de excepţie la Catedrala Sfântul Iosif[2022-04-11]Sâmbătă, 2 aprilie 2022, la ora 20.00, la Catedrala Sfântul Iosif a avut loc evenimentul cultural „Rugă pentru pace”, un concert de muzică sacră, care a îmbinat sonorităţile transcendentale ale Requiem-ului de Fauré cu rugăciunea bizantină şi cântecul ancestral ebraic. Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu, în colaborare cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi postul de televiziune TVR 2 şi s-a dorit a fi un îndemn la pace între popoare şi o comemorare a tuturor victimelor războiului din Ucraina.La acest moment cultural de excepţie au fost prezenţi Excelenţa Sa, Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova; ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti; PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureşti; ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit Emerit de Bucureşti; PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti; reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, precum şi mulţi iubitori de cultură şi de frumuseţe exprimată prin sunetul muzicii. Concertul a beneficiat de prezenţa artiştilor Orchestrei Metropolitane Bucureşti şi a Corului Accoustic. Sub bagheta lui Daniel Jinga, manager interimar al Operei Naţionale din Bucureşti, s-au reunit voci vibrante şi sensibile; cei prezenţi s-au bucurat de interpretarea soliştilor de la de la Opera Naţională Bucureşti: Marta Sandu Ifrim, soprană, şi Leonard Bernad, bas, precum şi de cea a Mariei Miron Sârbu, mezzosoprană a Operei Naţionale Române din Iaşi. În spaţiul sacru al Catedralei, care a reunit în seara de 2 aprilie multe suflete iubitoare de pace, acest concert a îmbrăcat cu adevărat hainele frumoase ale rugăciunii, fiind un dar de suflet pentru poporul ucrainean, însângerat de cruzimea războiului, precum şi o chemare la iubirea păcii, care, pentru a fi autentică, nu poate veni decât de la Dumnezeu. (text: pr. Andrei Dumitrescu; foto: Zvasile Adrian) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 585, Ultimul acces: 2026-09-25 10:18:44
|
Timp total: 0.06s...
[]:1