Patriarhia a oferit daruri de Paşti refugiaţilor ucraineni de la două parohii din Arhiepiscopia Bucureştilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhia a oferit daruri de Paşti refugiaţilor ucraineni de la două parohii din Arhiepiscopia Bucureştilor

[2022-04-21]
de Ştefana Totorcea

Administraţia Patriarhală a oferit joi daruri în valoare de 12.150 de lei pentru refugiaţii găzduiţi de două parohii din Arhiepiscopia Bucureştilor. Darurile au fost finanţate din fondul „Ajută cu bucurie”.
Cei 81 de refugiaţi au primit pachete cu produse alimentare în valoare de 150 lei fiecare. Darurile au ajuns la Aşezământul social-cultural „Sfânta Muceniţă Filofteia” al Parohiei Nefliu din Măgurele şi la Centrul social „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” al Parohiei Brâncuşi.
Darurile au ajuns joi la Parohia Brâncuşi. Foto: Administraţia Patriarhală – Sectorul Social
Cele două parohii găzduiesc persoane refugiate din Ucraina şi persoane aflate în tranzit dinspre Ucraina spre alte ţări din Uniunea Europeană.
La Parohia Brâncuşi din Capitală sunt cazaţi 60 de refugiaţi ucraineni. Parohia le oferă sprijin social, medical, dar şi educaţional şi spiritual refugiaţilor ucraineni. Săptămâna aceasta, copiii refugiaţi din Ucraina găzduiţi de Parohia Brâncuşi au participat la un atelier de ouă pictate.
Biblia şi Biblia pentru copii în limba ucraineană la Parohia Brâncuşi. Alături de Biblii sunt ouăle pictate de copiii refugiaţi în cadrul atelierului organizat de parohie pentru ei. Foto: Parohia Brâncuşi
Pentru coordonarea iniţiativelor de sprijin acordat refugiaţilor ucraineni, Patriarhia Română a schimbat destinaţia platformei „Ajută cu bucurie”, lansată la începutul pandemiei de Covid-19. Prin intermediul ei, oamenii se pot implica în criza refugiaţilor ajutând financiar, material, sau înscriindu-se ca voluntari.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 496, Ultimul acces: 2026-09-25 17:56:16