În urmă cu 85 de ani trecea la Domnul poetul George Topîrceanu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

În urmă cu 85 de ani trecea la Domnul poetul George Topîrceanu

[2022-05-07]

de Diac. Iulian Dumitraşcu

În ziua de 7 mai 1937 trecea la Domnul în Iaşi poetul George Topîrceanu care şi-a pus definitiv amprenta în literatură.
George Topârceanu a fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936. El s-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topârceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena”, amândoi originari din părţile Sibiului.
Începe şcoala primară la Bucureşti (1893 – 1895) şi o continuă pe valea Topologului, la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava. După absolvire intră funcţionar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de şomaj. În paralel, se înscrie la facultatea de drept (1906), pe care o părăseşte pentru cea de litere, fără a termina studiile.
Prima încercare literară datează din timpul şcolii primare şi este primită cu răceală de colegul mituit cu o peniţă şi doi nasturi pentru a-i folosi de public.
Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul ”G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat şi la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar. În 1909 publică în Viaţa românească parodia Răspunsul micilor funcţionari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (prin care se face remarcat în lumea literară). Garabet Ibrăileanu (cu care întreţine o interesantă corespondenţă), îl cheamă la Iaşi (1911), ca subsecretar de redacţie la Viaţa românească.
Subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, aflată sub influenţa lui Ibrăileanu, Topârceanu cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.
Între 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul. La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918.
Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care tovarăşul de puşcă şi de undiţă este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”.
Volumele sale se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).
În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deşi bolnav, întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista Însemnări ieşene ca un ultim efort creator.
Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română.
Poetul a decedat la 7 mai 1937 în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 765, Ultimul acces: 2026-08-02 21:29:22

Timp total: 0.04s...

[]:1