Prima întrunire de după pandemie a personalului din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureştilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima întrunire de după pandemie a personalului din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureştilor

[2022-05-18]
de Ştefana Totorcea

Personalul din protoieriile Arhiepiscopiei Bucureştilor participă, în perioada 17-19 mai, la prima întrunire de după perioada pandemiei.
La reuniune, care se desfăşoară la Mănăstirea Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, participă angajaţi ai Centrului Eparhial şi de la cele 13 protoierii din Bucureşti, Ilfov şi Prahova.
Discuţiile se axează pe rezolvarea problemelor curente şi pe coeziunea dintre angajaţii care gestionează problemele administrativ-bisericeşti, de personal şi economice.
„Aceste întâlniri sunt foarte necesare pentru a ne cunoaşte şi a ne deschide unii spre ceilalţi, întrucât buna comunicare între angajaţi este necesară rezolvării rapide a situaţiilor dificile care apar pe parcursul desfăşurării activităţii”, a declarat Părintele Dumitru Ştefănescu în deschiderea şedinţei de lucru.
Părintele consilier şi-a exprimat speranţa că sesiunile de discuţii vor fi fructuoase pentru bunul mers al activităţii bisericeşti.
Din partea Centrului Eparhial participă Părintele Dumitru Ştefănescu, consilier la Sectorul Administrativ-Bisericesc, Părintele George Lepădatu, consilier la Sectorul Economic-Financiar şi, de puţin timp, consilier patriarhal la Sectorul Economic, Părintele Marian-Mugurel Crăciun, şeful serviciului de personal, precum şi angajaţi din cele două sectoare de activitate.
Din partea protoieriilor participă părinţii protopopi şi secretari, contabilii şi inspectorii de resurse umane. La întâlnire mai participă, în calitate de consultant, Cătălin Trăilă, care se ocupă de mentenanţa programului de contabilitate WinMENTOR.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 489, Ultimul acces: 2026-09-21 09:35:34