La hramul istoric al Catedralei Patriarhale va fi proclamată canonizarea Sf. Cuv. Teofana Basarab | Programul manifestărilor[2022-05-18]de Diac. Iulian DumitraşcuCatedrala Patriarhală serbează sâmbătă, 21 mai 2022, hramul istoric dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Manifestările cuprind proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab. Detalii despre viaţa sfintei, aici. Programul integral: Proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab în ziua hramului istoric al Catedralei Patriarhale, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, sâmbătă, 21 mai 2022 Sâmbătă, 21 mai 2022, marea sărbătoare a „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, se va desfăşura după următorul program: ora 7:00 – Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi depuse spre cinstire în Baldachinul Sfinţilor din vecinătatea Catedralei Patriarhale; ora 09:30 – Sfânta Liturghie săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, la Altarul Mare de Vară din incinta Catedralei Patriarhale; ora 10:20 – Cuvântul de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, rostit după citirea Sfintei Evanghelii; ora 11:30 – Împărtăşirea credincioşilor în interiorul Catedralei Patriarhale; ora 11:45 – Proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab; ora 12:15 – Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL va adresa un cuvânt de bun venit celor doi ierarhi invitaţi din Biserica Ortodoxă Bulgară: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Naum de Ruse şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Daniil de Vidin; ora 12:45 – Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului Naţional de creaţie „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, ediţia a 11-a; ora 13:10 – Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului Naţional Catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”. Biroul de Presă al Patriarhiei Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 470, Ultimul acces: 2026-09-24 23:16:38
|
Timp total: 0.03s...
[]:1