Binecuvântarea noii capele din parohia Sântandrei II[2022-05-24]Din mila lui Dumnezeu şi cu grija PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, şi a tuturor binefăcătorilor, în data de 22 mai 2022, în duminica a V-a după Paşti, comunitatea din Sântandrei a avut parte de bucuria binecuvântării noii capele cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.Acest eveniment de binecuvântare şi stropire cu apă sfinţită, urmat de Sfânta Liturghie, a fost marcat de prezenţa Vicarului general, p. Vătămănelu Mihai, a pr. protopop Buboi Gavril, a pr. Torjoc Bogdan şi a pr. Avram Romulus, parohul comunităţii greco-catolice Sântandrei I. Prin construcţia acestei capele, se formează astfel cea de-a doua parohie greco-catolică din comuna Sântandrei. În cuvântul de mulţumire, pr. paroh Oprea Ionuţ a mărturisit: „Îi mulţumim Domnului că ne-a învrednicit de bucuria acestui frumos eveniment, că s-a reuşit materializarea acestui proiect început în urmă cu câţiva ani, acela de formare a unei noi parohii, prin construcţia şi sfinţirea acestei capele. Să ne ajute Dumnezeu să retrăim emoţia unui astfel de eveniment, într-un viitor cât mai apropiat prin construcţia şi sfinţirea unei noi biserici.” Aducem mulţumire lui Dumnezeu, Episcopiei greco-catolice de Oradea şi tuturor binefăcătorilor care au contribuit la bucuria acestui eveniment. (pr. Oprea Ionuţ) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 607, Ultimul acces: 2026-09-26 06:26:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1